E tardi...

 De doua zile plutesc...nu ma regasesc, nu-mi dau seama daca e vis sau o gluma macabra...Oricat m-as feri, nu pot sa nu ma intreb "De ce?" Raspunsul  (dureros de sincer) - pentru ca nu-ti imaginezi ALTFEL....este singurul mod prin care stii sa comunici, sa exprimi, sa respiri, sa traiesti. Nimic din lumea asta nu-ti este de ajuns. Nu mai conteaza repetitiile fara sfarsit, orele petrecute  in fata pianului, deznadejdea ca nu-ti "iese" filajul perfect, ca instrumentul asta - atat de fragil si capricios -  nu vrea pur si simplu sa raspunda, ca esti din carne si nu din lemn sau mai stiu eu din ce alt material, ca nu poti vibra tot timpul "virtuoz" cand sufletul ti-e bolnav, cand gurile rele dau tarcoale si foarfeca precum Harpiile, cand, vrei nu vrei, trebuie sa te confrunti cu lucrurile marunte, dar atat de presante, ale vietii. "Stralucirea" trebuie hranita, ea are nevoie de confort, de sprijin, de alinare, de incurajare...Un lucru este cert: nu poti lupta singur, nu poti cladi, nu poti bucura, nu poti convinge pe goliciune si uraciune sufleteasca...Si e normal sa te ratacesti, sa te abati de la drumul cel bun, sa cazi, sa te lovesti, sa urli cu indarjire...

Cine sa te auda??

Pentru Roxana e prea tarziu....

”Bergman” mood...

Sunt racită și, ca de obicei, îmi gasesc alinare în cărți și filme...”Autumn sonata” a completat cu succes cura de Coldrex Maxgrip, Sinupret, ceaideteicumiereșilămâie..Coincidență sau nu, Bergman mă însoțește doar în momente de slăbiciune fizică și, fie, să admitem, în cele de preaplin sufletesc...Filmele lui sunt atât de dureroase încât funcționează ca anestezicul...îți paralizează propria suferință, te doboară efectiv....Privești prin perdeaua deasă de lacrimi, murmuri înciudat, pe tine, pe lume, pe propriile poveri (reale sau nu), deschizi ochii maaari și încerci să cuprinzi în ei totul, așa cum e el, fragmentat, ciobit, imperfect....Te joci de-a magicianul, sufli peste bucățile de suflet inerte și le trezești la viață, sau, dimpotrivă, tai felii de tăcere, bucurii mute, cuvintenerostite...”Autumn sonata” e o alee măturată de vânt, golită de pași, pustiită de zgomote, părăsită de zâmbete...Frunzele au plecat cuminți din calea furtunii, s-au ascuns în cotloanele întunecate ale hazardului...de furia ploii. Da...Plouă mărunt și susținut cu hohote, cu ură, cu iubire- cine mai știe? - cu vieți devastate, rupte, ca niște haine vechi, rămase mici, cu frustrări, cu reproșuri, cu indignare...Totul curge, învolburat, inexorabil....

Trist.TRIST.t - r-i-s-t....