Castane din casute proaspat parasite, raspandite pe trotuar, frunze alergand hai-hui dupa bunul plac al vantului, stropi de ploaie - din ce in ce mai hotarati - dimineti care incep deja sa ”stranga”, umbrele (mi-ar placea cat mai viu colorate, nu cenusii, negre, triste), ochiuri de apa (a caror poezie e stricata de soferii neglijenti care au o pasiune aproape bolnava de a-i improsca pe nevinovatii pietoni), culoare (MULTA CULOARE!!!)...Toamna ma simt pictorita - in intentii, cel putin...Din pacate nu sunt un talent insa, de cand ma stiu, mi-a placut sa combin culorile (cu siguranta va amintiti ”fluturasii” de acuarela - pe care-i faceam cu totii la orele de desen)...Cand privesc frunzele din parcuri imi amintesc de ei....nu ne mai intalnim in niciun alt sezon cu ruginiul de neconfundat, cu verdele galbui, cu nuantele nenumarate de maro... Si soarele imprumuta culorile toamnei...Un moment inegalabil si intr-un fel dureros - apus...toamna....Nu pot sa explic de ce toamna e - in mintea mea- sinonima cu sfarsitul...Daca stau bine sa ma gandesc, cronologic, iarna ar trebui sa se confunde cu aceasta notiune...Ei bine, nu...Pe mine ma doare toamna...si plang cu ploaia....si trec prin toata gama de senzatii...la fel de bogata ca si paleta coloristica a MARELUI PICTOR...
Toamna mi-e dor, mi-e drag, visez, plang, zambesc trist, melancolic si adun intr-un cosulet frunze moarte, ghinde, castane si nuci...si vise, sperante, neimpliniri, dorinte....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu