De doua zile plutesc...nu ma regasesc, nu-mi dau seama daca e vis sau o gluma macabra...Oricat m-as feri, nu pot sa nu ma intreb "De ce?" Raspunsul (dureros de sincer) - pentru ca nu-ti imaginezi ALTFEL....este singurul mod prin care stii sa comunici, sa exprimi, sa respiri, sa traiesti. Nimic din lumea asta nu-ti este de ajuns. Nu mai conteaza repetitiile fara sfarsit, orele petrecute in fata pianului, deznadejdea ca nu-ti "iese" filajul perfect, ca instrumentul asta - atat de fragil si capricios - nu vrea pur si simplu sa raspunda, ca esti din carne si nu din lemn sau mai stiu eu din ce alt material, ca nu poti vibra tot timpul "virtuoz" cand sufletul ti-e bolnav, cand gurile rele dau tarcoale si foarfeca precum Harpiile, cand, vrei nu vrei, trebuie sa te confrunti cu lucrurile marunte, dar atat de presante, ale vietii. "Stralucirea" trebuie hranita, ea are nevoie de confort, de sprijin, de alinare, de incurajare...Un lucru este cert: nu poti lupta singur, nu poti cladi, nu poti bucura, nu poti convinge pe goliciune si uraciune sufleteasca...Si e normal sa te ratacesti, sa te abati de la drumul cel bun, sa cazi, sa te lovesti, sa urli cu indarjire...
Cine sa te auda??
Pentru Roxana e prea tarziu....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu