Acolo unde vor cuvintele...

Potrivit unui vechi obicei al meu, am indrazneala sa ma iau la tranta cu gandurile mele si nebunia sa le incartiruiesc sub forma de cuvinte...Ma aventurez in a le curma zborul si a le ”asterne” pe ecran...Si le privesc pana le golesc de sens...si-mi apar ca niste semne ciudate, intr-o limba ”coventie” a unei lumi ce nu e neaparat a mea...Si ma intreb: unde merg? ce vreau? ce astept? Un raspuns de la ele...un raspuns care - de cele mai multe ori - intarzie sa apara....Ma incapatanez insa in a crede ca forta abracadabranta a literelor ma poate lamuri...si scriu, scriu, scriu...

Prietenie pe viata

”desi e adevarat ca si cartile se pot schimba cu trecerea anilor la fel de mult ca oamenii, diferenta este ca, in vreme ce oamenii intotdeauna te lasa balta cand vine vremea sa nu mai poata obtine de la tine nici un avantaj, placere, interes sau cel putin o senzatie placuta, o carte nu te paraseste niciodata. Fireste, uneori tu le lasi balta, poate ani in sir sau chiar pe vecie. Dar ele, chiar daca le-ai tradat, nu-ti vor intoarce nicicand spatele: te vor astepta tacute si modeste pe raftul lor. Te vor astepta zece ani. Nu se vor plange. Pana intr-o noapte in care ai brusc nevoie de o carte; chiar si la trei dimineata, chiar daca e o carte pe care ai parasit-o si ai sters-o din inima de ani si ani, nu te va dezamagi niciodata, va cobori din raft si iti va tine tovarasie la nevoie. Nu va incerca sa-si ia revansa sau sa se scuze sau sa se intrebe daca merita sa o faca, daca tu o meriti sau daca va mai potriviti, va veni pe loc, de indata ce i-o ceri. O carte nu te va dezamagi niciodata.” (AMOS OZ - ”Poveste despre dragoste si intuneric”)

Romania mea....

Batranica din Parcul Cismigiu...

sta intr-o cabina telefonica din fata uneia dintre intrarile parcului...O vad in fiecare dimineata, chircita de suferinta si frig, cu cate o bucata de paine in mana...Molfaie cu ochi tristi si pierduti, lacrimi si faramituri...La o prima privire pare un morman de zdrente aruncate...Daca te uiti mai atent insa, zdrentele au viata....cruda, nedreapta...dar VIATA. Nu pot sa nu ma intreb ce a fost oare aceasta femeie si cum a ajuns asa?? In orice caz, nu asta e problema ci...cum putem oare ajuta..Nu putem ramane indiferenti la durerea cumplita a acestor oameni abrutizati, inmormantati de vii, claustrati...Imi spunea cineva ca se poate si mai rau...ca totusi batranica de care povestesc este tolerata in cabina telefonica...E drept ca, daca ma gandesc bine, exista - chiar in apropiere de cartierul in care locuiesc - un om a carui infatisare contrazice denumirea...aduce mai degraba cu un animal haituit...plin de rani, imund, uneori isteric, imprevizibil, alteori pasnic...De ani de zile, acest om isi duce viata pe strazi, pe bancile din statiile de autobuz, pe asfalt, avand de cele mai multe ori ca tovaras de suferinta un caine latos...Intotdeauna m-a uluit afectiunea cateilor, insa in cazul acesta e aproape umana...Cainele tine loc de partener de viata...(nu de putine ori am asistat la "discutiile" lor...), de perna si patura in zilele geroase ale iernii...De ajuns...Revenind la subiect, incerc timid prin postarea mea sa atrag atentia unor persoane influente, dornice sa faca un bine...Ganditi-va la cate sute, daca nu mii, de cazuri exista doar in orasele mari...Opriti-va putin din preocuparile voastre zilnice si uitati-va in jur, pe strazi, la metrou, in pragurile magazinelor, in scari de bloc...Imposibil sa nu va sara in ochi un astfel de caz. Si, rogu-va, nu fiti indiferenti, nu-i huliti, nu-i condamnati, nu va intoarceti scarbiti...Oferiti-le macar putin din compasiunea voastra, daca nu mai mult...paine, apa, haine inghesuite prin sifonier de a caror existenta nici nu mai stiti...ORICE! Si, nu in ultimul rand, TOLERANTA!

Romania citeste, frate!!

" Fata, ce nervoasa sunt ca nu gasesc *sogunu'* ala....L-am cautat la toate chioscurile..." Cam asa suna discutia in metroul aglomerat care ne "livreaza" constiincios in fiecare dimineata pe unde se poate...Daca nu e suficient de clar, sa mentionez ca duduita se referea la romanul "Shogun" , devenit deja ”brand” in urma filmului...Ce sa zic? Prima reactie a fost sa rad...M-am gandit ca stam bine...daca ne-am hotarat sa ne coafam cultura cu romane de buzunar. Tot e ok, atat timp cat se citeste. E drept ca, mai nou, in locul ziarelor si al revistelor ”glossy”, au rasarit timid romanele din colectia ”Cotidianul”( in cele mai fericite cazuri!).. In varianta nefericita, mai zaresti si Sandra Brown (oare e vesnica??? Am senzatia ca da, la stransa concurenta cu maneaua!!!), secondata de ”savuroasa” Kinsella...(cea din urma e chiar haioasa:)...Acum, ca sa carcotesc pana la capat, dilema e: citim ca e la moda, ca e ”cool”, ca e ”trendy”, ca o carte poate fi un accesoriu la fel de ”wow” ca si brosa Cellini? Saaaaaaaaaau: pentru ca simtim uneori nevoia de a evada din spatiul inchis in care misunam zilnic, ocupati pana peste cap cu deadline-uri (”termen limita” e prea lung:D), din metroul imbacsit si plin ochi..., din dorinta de a ne proiecta in lumea eroilor nostri favoriti...Hmm, greu de spus...As vrea sa asist la o relansare a pasiunii autentice pentru citit, daaar nu cu orice pret. Nu-mi doresc o moda in alegerea cartilor, o indoctrinare, o incartiruire...gen, citim ”sogunu*” ca a zis nenea ala din reclama ca - numai cu o suta de mii saptamanal - iti faci biblioteca...(imposibil ca a doua zi, in metrou, sa nu observi uniforma ”sogun”)...Hai sa citim din convingere, sa anticipam, sa ne simtim liberi in alegerile pe care le facem...si sa ni le asumam..

Nimic nu e cum trebuie sa fie....

imi spun, frunzarind prin minte, incercand sa gasesc raspunsul corect, fituica salvatoare...cea care sa ma scoata din zumzaitul ametitor al intrebarilor fara raspuns...CUM TREBUIE SA FIE...desi stiu...constat ca fac cu totul altceva...Nu pot sa scriu...de nervi...simt cum ma inunda iarasi sentimentul meu -prieten - de inutilitate...si n-am decat doua variante: ma resemnez sau ma impotrivesc...Nu, o iau razna...dar tin sa finalizez ceva ce incoltise in capul meu intr-o dimineata..ca..orice as face, nimicul MEU nu e cum trebuie sa fie (de parca as putea sa stiu care-i varianta corecta!!!) How stupid is that:))

Lalalalaaaaaaaaa

I feel like singing my heart out loud...and dancing for nothing but the pleasure of living...I grab myself from stormy thoughts and frightful ideas and...lalalalaaaaaaaaaaa..It*s as easy as a feather...I have the courage to asume everything and not to be ashamed or melancholic, or sick of...anything...Sing and dance...Dance and sing...Sing and daaance...like a merry-go-round...Free, exhausted of too much happiness, full of hopes and dreams! Lalalalaaaaaaaaa, ieieieeee!! till the end...

NEATA 2009!

1 ianuarie...data a promisiunilor, a sperantei...INCEPUTUL, cand totul e deja istorie si viitorul asteapta ca o pagina alba gata sa fie scrisa...

Privesc tastatura - incerc sa-mi adun gandurile - sa fac o lista (cat mai realista posibil)...Mai bine insa ma las surprinsa - 2009 imi apare ca un moment al rasplatei...Sper sa confirm in 2010 cele afirmate acum.

Un lucru e sigur: lipsa mea de inspiratie!!! Ma uit la litere, ele se uita la mine, tastez constiincios, ele raspund la fel...Mi-e drag flirtul asta (mereu mi-a fost)..De cele mai multe ori m-am lamurit mie...indraznesc sa sper ca si altora...

Pauza de gandire, de pregatire si de....salt intr-un an nou nout!

LA MULTI ANI!!!