Blablabla-uri...

Octombrie m-a insiparat - pare-se...daca ar fi sa ma iau dupa numarul postarilor din aceasta luna..De fapt, toamna e muza!! Sunt teribil de incantata de soarele caldut, care nu se da batut asa usor, de hainele intermediare, de reflexele aurii pe care le surprind in cele mai banale si neinsemnate lucruri din Bucurestiul travestit (da, nu mai e cenusiu: are culori de carnaval: rosuorangevioletalbastrudeschisgalbentipatoruginiu, in continua trasformare. Si oamenii sunt parca mai dezinhibati, fericiti de dulcea stare ce aduce a primvara! Daaa, acum este momentul cand, daca inchizi putin ochii si te lasi ”muscat” de soarele cu dinti de lapte, poti confuda cele doua anotimpuri. Tradatoare sunt totusi culorile care, desi stralucesc, ascund sub glazura patina timpului...si mirosurile: se simte in aer iz de apus..., dulce-amarui, de tinerete pierduta - doar o clipa castigata inaintea trecerii spre...altceva. Toamna e doamna melancolica, ce priveste pierduta spre amintiri...Primavara e fetiscana despletita al carei drum e croit din fagaduinte si sperante. Toamna e concluzie...primavara e o intrebare (de cele mai multe ori sigura de raspuns)!

Joi...toamna...

E joi, o zi cam ”stearsa” a saptamanii..Da, ”stearsa”, ”searbada”...joia nu inseamna nici promisiunea weekendului, nici nu aminteste de faimoasa ”luni” (pentru care toti afisam o simpatie deosebita!), a carei existenta e deja istorie. Joi e si ea, printre celelalte...la numar...Da, dar azi e joi si e toamna...Stii, mi se pare ca aceasta zi de joi e ca o femeie proaspat machiata...satula de anonimat! Azi, joi mi s-a parut la inaltimea zilei de sambata (poate si pentru ca am fost libera si am reusit sa o privesc!). Acum isi revarsa rochia aurie in degrade si bate rapid din evantaiul din frunze fosnitoare divers colorat...isi dramuieste cu grija trecerea, ca o adevarata doamna...In curand va disparea dupa cortina neagra a serii, lasand in urma covor de frunze moarte, fum, fosnet, parfum discret de gutui, soare prafuit si...

Dar s-o privim, sa nu distrugem farmecul clipei...s-o imortalizam ca pe un talisman norocos...E ea, tomnatica zi de JOI!

Duminicile mele

uneori vii, alteori triste...fac parte din viata, fie ca ne gandim sau nu la ele...Imi place sa ma trezesc in zgomote de duminica (clinchet de vase, muzica in surdina - sau nu -, franturi de stiri de la ”tranzistorul” acum inlocuit, datorita tehnologiei Hi-Fi, cu ”sofisticarii” pornite din telecomanda. Paranteza: mi-e dor de el, de zbarnaitul de bondar prin care isi facea simtita prezenta cand Mei cauta dimineata teatru radiofonic. Dupa micul acces de ”tuse”, minunatia ruseasca facea sa se inunde camera de povesti cu miez care - acum realizez - mi-au hranit copilaria!!! Uite cum haladuiesc fara sa-mi dau seama...Revenind: mi-e drag sa ma trezesc in zgomotul ”tictacos” al ceasului de perete (care stie cu siguranta ca e duminica si parca nu e asa agresiv ca in diminetile obisnuite)..Aaa, si ador mirosul de duminica (proaspat, de sarbatoare...un amestec de cafea, sapun, pasta de dinti, aer proaspat, roua si paine prajita!!!) Da, asa miroase: a promisiuni de liniste, de relaxare, a lene, a mieunat alintator...Daaaa: duminica e o pisica...Toarce cu nesat senzatii minunate!! Duminica imi sunt dragi asternuturile mooooi, fine...pe care le parasesc cu greu doar pentru razele soarelui care-mi spala ochii..Acum e toamna si...desi firav, prietenul meu din copilarie imi aminteste ca afara e viata...Il ajuta si copiii din fata blocului si porumbeii care uguiesc neincetat in asteptarea festinului de dimineata...Incepe o noua zi - molcoma, ”ardeleneasca”, asezata, cu atat mai pretioasa cu cat nu facem nimic pentru ea: o primim doar cadou. Vreau sa despachetez in fiecare zi - cu nerabdarea copilului din mine - fiecare astfel de moment!!

Bucati de...viata

cu nume de Fornetti. Suna a reclama, insa e o imagine care ma urmareste de ieri...La Piata Unirii, in tumultul - deja ingrozitor dar tipic, din pacate - al strazilor din Bucuresti, era sa ma impiedic, literalmente, de un mosulet...Am incercat sa-l evit, sa-l depasesc...el insa era hotarat sa-si urmeze drumul ”testos”, in ciuda eforturilor mele disperate. Dar m-a dezarmat: era atat de preocupat de punguta lui din hartie colorata...O tinea cu sfintenie aproape si cu o atentie nemarginita. Din cand in cand musca incet cate o bucatica de pateu, pe care o molfaia cu pofta...Induiosator. Manca niste pateuri - luate cu cine stie cata truda - pateuri care pentru el insemnau ”hrana”, din asta moderna, din magazine ale caror nume probabil ca nici nu le poate pronunta. Pateuri....Ce poate fi atat de special? Oare de ce mi-au dat lacrimile?? Pateuri ”delicatesa” pentru o gura infometata, privata de multe, poate prea multe placeri, inghitituri mici dar hotarate din viata...

Micile bucurii ale...Toamnei

Castane din casute proaspat parasite, raspandite pe trotuar, frunze alergand hai-hui dupa bunul plac al vantului, stropi de ploaie - din ce in ce mai hotarati - dimineti care incep deja sa ”stranga”, umbrele (mi-ar placea cat mai viu colorate, nu cenusii, negre, triste), ochiuri de apa (a caror poezie e stricata de soferii neglijenti care au o pasiune aproape bolnava de a-i improsca pe nevinovatii pietoni), culoare (MULTA CULOARE!!!)...Toamna ma simt pictorita - in intentii, cel putin...Din pacate nu sunt un talent insa, de cand ma stiu, mi-a placut sa combin culorile (cu siguranta va amintiti ”fluturasii” de acuarela - pe care-i faceam cu totii la orele de desen)...Cand privesc frunzele din parcuri imi amintesc de ei....nu ne mai intalnim in niciun alt sezon cu ruginiul de neconfundat, cu verdele galbui, cu nuantele nenumarate de maro... Si soarele imprumuta culorile toamnei...Un moment inegalabil si intr-un fel dureros - apus...toamna....Nu pot sa explic de ce toamna e - in mintea mea- sinonima cu sfarsitul...Daca stau bine sa ma gandesc, cronologic, iarna ar trebui sa se confunde cu aceasta notiune...Ei bine, nu...Pe mine ma doare toamna...si plang cu ploaia....si trec prin toata gama de senzatii...la fel de bogata ca si paleta coloristica a MARELUI PICTOR...

Toamna mi-e dor, mi-e drag, visez, plang, zambesc trist, melancolic si adun intr-un cosulet frunze moarte, ghinde, castane si nuci...si vise, sperante, neimpliniri, dorinte....

Inconstanta...

Inca de la primele postari pe acest blog am stiut ca nu ma voi tine de treaba...Motive sunt multe...lipsa de timp, chef, inspiratie, inconstanta poate...Nu am nimic de spus concret...Nu in fiecare zi sunt interesanta, in asa fel incat sa ”ma postez” . Pe de alta parte sunt momente care ar merita ”imortalizarea” dar...Mi-e drag sa scriu, uneori doar ca sa vad daca - inlantuite pe ecran (foaie, orice...) - cuvintele imi spun ceva: despre mine, in primul rand, despre altii, prin ochii mei...Nu vreau sa surprind cotidianul (m-am spalat pe dinti, pe fata, am fost la serviciu, am studiat, m-am uitat la familia Bundy si m-am culcat...ciclu reluat cu mici variatiuni...), sa ma mir neincetat de trecerea timpului (cand s-o fi dus anul?? parca ieri ne pregateam de Paste si acum il asteptam pe mosul ala simpatic de-l cheama Craciun...), sa comentez nici oscilatiile la bursa, nici meschinariile inerente cu semenii...Mi-ar placea sa creionez spectacolul...De fapt...si ce am descris mai sus face parte din ”show”...unul mai putin reusit dar chiar si asa...tot spectacol..Mi-ar placea, cred, sa fiu in fata unor momente spectaculoase, unice...Stiu ca doar de noi depinde..dar...Deja ma impotmolesc in idei...si incepe sa nu-mi mai placa...Sa ma opresc...

Dans dans dans...

este numele cartii pe care tocmai am terminat-o...Murakami - autorul ei - m-a facut sa cred ca inca exista literatura...nu doar maculatura...”Dans...”este o lectie de viata (fara a urmari in mod special asta!)...Desi sunt pasaje care dor, prin cautarile disperate ale personajului principal (care poate fi oricine...) acest roman pune intrebari nerostite, intr-o lume sigura precum ziua de maine...Inchipuirea poate fi atat un prieten de nadejde dar si un dusman ingrozitor...Cum poti sa iesi din acest carusel ametitor, in care nu mai stii cum ai ajuns sau in ce scop?? DANSAND, exersand intotdeauna pasii, straduindu-te sa plutesti cat mai bine (spre admiratia celorlalti), imaginandu-ti propriile impliniri, spaime, dorinte, angoase...
”S-ar putea sa nu fi niciodata fericit”...si atunci...”dans, dans, dans”....MAESTRO, muzica!!!!