Istanbul - universul pestrit

Am amanat in mod special postarea mea despre orasul deliciilor culinare, vizuale, traditionale, in speranta ca, decantandu-se, imi va fi mai usor sa le aduc la lumina...

Incursiunea mea in lumea de poveste a demarat cu vizita la Moscheea Albastra, Haja Sophia si Topkapi. Nefiind pentru prima data in Turcia, nu m-a surprins ritualul din moschee (descaltat, acoperit, camuflat...). Cu toate astea, eram atat de furata de mozaicul albastru, de candelabre, de vitralii, de razele soarelui rasfrante pe covor ca intr-un evantai magic, incat nu mi-am dat seama cand am pasit in zona interzisa femeilor (din dorinta de a poza un detaliu).Am fost pe loc admonestata, mi-am cerut ”european” scuze si am iesit spasita din spatiul cu pricina. Ce sa zic? Cu tot respectul pentru traditie si religie, habotnicia (cu toate formele ei) anuleaza farmecul si puritatea locului...Sa ramanem, totusi, in zona de poveste...Tot ”cartierul” SultanAhmet” este intesat pana la refuz de turisti si localnici, galagiosi, pestriti, pusi pe fel de fel de afaceri...Printre cele mai frumoase repere istorice ale Istanbulului misuna tarabe portabile cu bucati de pepene (delicios pe o vreme insorita), porumb fiert sau copt (dupa gust), covrigi cu susan si tot felul de alte seminte, acadele, mere trase in zahar, etc...Nici la capitolul suveniruri turcii nu stau rau...vederile, ochisorii specifici aducatori de noroc, moscheele miniaturale, si tot felul de nimicuri pe care nici nu mi le mai amintesc iti taie calea permanent... Cum as putea sa uit pisicile vorbitoare, torcatoare, prietenoase, gata oricand sa se muleze pe piciorul turistilor, implorand putina atentie. Am declarat Istanbulul casa lor...

Despre salvari, esarfe de casmir cu ciucurasi, genti, articole din piele, inele oversized, cercei aidoma, colorati, clinchenitori, ademenitori, bratari zornaitoare pentru toate gusturile, coliere baroce, impletituri filigranate din aur de toate culorile, diamante ochioase, pietre semi sau ”foarte” pretioase:-) nu poate sa povesteasca mai cu foc decat renumitul Grand Bazaar. Aici negocierea este cuvantul de ordine, vanzatorii simtindu-se de-a dreptul ofensati daca nu intampina oarecare piedici in a-si vinde marfa la pretul cerut initial. Evident ca ochii mi-au cazut pe un inel al carui pret mi-a fost total inaccesibil chiar si dupa negocieri...mai precis, cu toata bunavointa, il puteam obtine la exorbitantul pret de 2500 euro. OK, next time:)) Recunosc, era absolut special, de la montura, piatra, fatete...Hmm...

Abordarile vanzatorilor m-au surprins la fiecare stand in parte. Deja cunoscutele ”Where are you from”-uri? erau completate de fraze in romana debitate dintr-o suflare: ”CefacibineHagiPopescuFilipescuIordanescu”...Asta era varianta standard pentru cumparatorii de origine romana:)) Minus: insistenta cu care te inconjurau de fiecare data cand iti manifestai cea mai mica forma de interes vizual asupra marfii...Sufocant!

Parcurile din Istanbul au cam aceeasi soarta - de bazar in aer liber. Am traversat Otopark, m-am bucurat de zgomotele copilariei, am ras cu lacrimi de un puisor de turc (de maxim 2 anisori) care imita ritualul rugaciunii...Stiu, n-ar fi trebuit, dar imaginea era hilara (imaginati-va o mogaldeata cu funduletul in aer si capsorul lipit de iarba si veti intelege ce vreau sa spun), am incercat sa stau pe o banca (tentativa zadarnicita de un localnic dornic de conversatie...)

Deliciosul ”Tavuk Gogsu” merita un loc special...L-am descoperit la sfatul unei prietene si n-as putea spune ca este cel mai bun dar este, in mod cert, cel mai interesant ”dulce” pe care l-am savurat pana acum (are in compozitie fasii din piept de pui). Trebuie neaparat incercat. Daca ar fi sa ma lansez intr-un ”laudatio” la adresa bucatariei turcesti n-as reusi sa epuizez subiectul si cu siguranta as fi nedreapta...Cataif, Turkish delight (varianta in lb.engleza a celebrului ”rahat”), serbet, baclavale, saraigli, ”mierosenii” ,cum le alint eu generic, iti lasa gura apa doar la simpla trecere in revista...Gata, deci, cu mancarea, ca mi se face foame...
Piata Taksim, zona in care am locuit, e pitoreasca...iti iau ochii vitrinele colorate, targurile ad-hoc, hotelurile, din nou tarabele si reclamele, etc. Un punct de atractie al acestei piete il constituie tramvaiul ”usor”, care merge ”la pas”, nedezmintindu-si numele:)) Poti cobori oriunde ti se pare mai tentant...Spre exemplu la ”Pehlivan”(nu stiu daca sensul e acelasi:-)), pentru o delicatesa turceasca, sau la magazinele cu ”zdranganici” pentru un shopping rapid și nu foarte costisitor;)

Ultima, dar nu cea de pe urma, imagine fixata pe retina-mi este Marea Marmara, cu ambarcatiunile ei minunate si cu clipocirile lenese, linistite, de doamna atotstapanitoare. In Istanbul toate drumurile duc la mare, dupa cum am constatat chiar din prima zi (prin infimele cunostinte de turca (ale mele) si de engleza (ale lor) dar printr-un limbaj comun, al semnelor). Nu gasesc relaxare mai mare decat sa stau pe malul apei si sa ascult valurile lovindu-se de pietre...Timp de 5 zile am fost fericita...Pana si conservatorul (unde am avut treaba) era situat in preajma apei. Minunat!

In sprijinul celor povestite, propun si cateva imagini, cu speranta ca am reusit sa surprind macar putin din farmecul acestui oras ”must see”