Vănătorii de zmeie este o poveste despre prietenia cu totul specială dintre Amir și Hassan, despre durere, suferință, frustrare, neadevăr, mândrie, cruzime, ură, tumult de sentimente redate cu un talent deosebit. Amir, crescut în umbra unui tată extrem de puternic, tânjește să-i cucerească acestuia inima, să-i fie un demn urmaș. Din dragoste pentru părintele său, Amir își sacrifică prietenia. Din orgoliu, din dorința de a convinge, Amir ajunge pradă propriilor gânduri și fapte, timpul oferindu-i însă șansa unei revanșe, ușor tardive. Când spun dragoste incomensurabilă față de Baba (tatăl său) mă gândesc la ”Îmi amintesc că eram aproape fericit când era Baba acasă. Mâncam împreună, mergeam la film, îi făceam o vizită lui Kaka Homayoun sau lui Kaka Faruq. Uneori, Rahim Khan venea pe la noi și Baba mă lăsa să stau în bibliotecă și să beau ceai cu ei. Ba chiar mă lăsa să-i citesc câteva dintre povestirile scrise de mine.” sau retrăiesc cu sufletul la gură concursul de zmeie, pe care Amir l-a câștigat (cu ajutorul de netăgăduit al lui Hassan):”În capul meu era totul plănuit: îmi voi face o intrare triumfală, ca un adevărat erou, cu trofeul neprețuit în mâinile însângerate. Atunci bătrânul luptător ar fi pășit spre cel tânăr și l-ar fi îmbrățișat, recunoscându-i valoarea.” și nu pot să-mi opresc tremuratul retrăind momentul când, disperat să-și păstreze locul în inima părintelui său, Amir înscenează furtul, acuzându-l pe Hassan.
Două destine se conturează și se întrepătrund, țesute fiind de mână invizibilă a celebrului artizan - destin -. Meniți unor parcursuri diferite, capabili de trăiri intense, Amir și Hassan se completează reciproc, se recompun într-o simfonie a prieteniei. În mod nedrept (sau nu), doar unul oferă, celălalt doar primește. Generozitatea lui Hassan este nobilă, pentru Amir fiind capabil de orice. Devotamentul său nu cunoaște limite: ”Pentru tine, Amir, de o mie de ori!” Amir, în schimb, nu are forța necesară unui astfel de abandon. El este născut să conducă, nu să se supună, deși, uneori, pornirile sale firești sunt cât se poate de frumoase. Nu-și poate, însă, sacrifica orgoliul de dragul prietenului (fratelui) său. În final, pentru răscumpărarea greșelilor sale, plătește un preț enorm, trecând prin furcile caudine ale unor mentalități bolnave, ale unor monștri cu chip de om, în stare să ucidă în numele așa -zisului război sfânt. O lume crudă, cumplită, imposibil de redat în cuvinte, a cărei bucurie consta în aplicarea pedepselor...În sfârșit, salvându-și propriul nepot - Sohrab- (băiețelul lui Hassan) din ghearele acestei lumi, Amir își regăsește liniștea, alături de soția sa, Soraya. Hassan este ucis, împreună cu soția sa, Amir nemaireușind să-l întâlnească vreodată.
În loc de încheiere....scrisoarea lui Hassan către Amir:
”Din nefericire, Afganistanul tinereții noastre a murit de mult. Bunătatea a dispărut din țară și nu mai poți să te salvezi printre atâtea omoruri. În Kabul, frica domnește peste tot, pe străzi, pe stadioane, în piețe, face parte din viața noastră de aici, Amir aga. Zilele trecute, am însoțit-o pe Farzana jan la bazar ca să cumpere niște cartofi și naan (pâine). L-a întrebat pe vânzător cât costă cartofii, dar el n-a auzit-o, cred că era tare de o ureche. Așa că ea a întrebat mai tare și, dintr-o dată, un tânăr taliban a venit în fugă și a lovit-o cu un băț peste picioare. (...) Și eu ce altceva puteam să fac decât să stau și să mă uit cum soția mea este bătută? Dacă m-aș fi luptat, câinele ală ar fi băgat bucuros un glonț în mine, fără să clipească! Și atunci ce s-ar fi ales de Sohrab al meu?(...) Totuși visez și multe lucruri bune, lăudat fie Allah pentru asta. Mai visez că fiul meu va crește ca să devină un om bun, liber și o persoană importantă. Visez că florile de lawla vor înflori din nou pe străzile Kabulului, iar muzica rubab se va revărsa din casele în care vor fierbe samovarele, în timp ce zmeiele vor pluti pe cer. Și mai visez și la ziua în care vă veți întoarce la Kabul, să revedeți locurile unde ați copilărit. Dacă așa va fi, veți găsi aici un bătrân și credincios prieten, care vă așteaptă. - Allah să vă lumineze calea mereu, Hassan”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu