Ma-ntreb de ce e nevoie sa treaca un timp...ca sa-mi dau seama ca am avut langa mine OAMENI...(sa incerc o definitie: specie rara, pe cale de disparitie, de a carei protectie nu se ingrijeste nimeni!, capabila sa dea fara sa ceara, sa-si arate sufletul fara ocolisuri si vesminte atragatoare...simplu, generos, cum citeam pe vremuri in povestile cu zane!) Revenind la fraza de inceput...de ce realizez doar DUPA? Din superficialitate, detasare, suficienta...graba...intoleranta...Probabil cate putin din toate...Pentru ca ei nu epateaza, nu sclipesc, nu -si ”urla” omenia...O traiesc pur si simplu...ATAT DE SIMPLU, CA DE CELE MAI MULTE ORI TRECEM PE LANGA EI...mult prea repede si nu interactionam decat foarte putin...
Ca orice minune, ei isi urmeaza propriul drum, influentandu-le si pe ale noastre, indiferent cat de tarziu (uneori niciodata chiar!) realizam - sau nu! asta. Sunt printre fericitii care i-au intalnit si pentru ca i-am simtit aproape... le MULTUMESC, indiferent de intarziere!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu