mari, imbietoare....Aud cum cad si se lovesc de pamant...cu un zgomot surd, specific...Le privesc, rand pe rand...cum se desfasoara si cuprind treptat podeaua...stratul creste, ingrijorator de repede...si, si...simt ca trebuie sa opresc valul...Dar nu pot...deja inghit...si incerc sa articulez cateva sunete salvatoare...Plictisul rasuna....vuieste, huruie, se involbureaza...Acum s-a oprit...Timpanele imi vajaie inca...Plictisul tiuie...enervant, constant...dezolant...deprimant...Cu o ultima sfortare ies la liman....peretii imi intind mainile...ma trag...fereastra imi face promisiuni pecetluite cu o raza de soare...un semn de carte imi indica un nou traseu si picaturi de muzica incep sa curga ca o ploaie de vara, semn ca n-am murit...ca am supravietuit macelului plictiselii...
Aaaa, si cred ca nu eu eram cea care taia feliile, ci PLICTISEALA!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu