Am avut o zi interesanta...ar trebui sa spun memoria mea a avut o zi interesanta...productiva chiar...mi s-a facut un dor nebun...de un loc pe care am sa-l numesc coltul meu de rai, unde ma refugiam ori de cate ori in mijlocul zilei simteam nevoia sa ma ascund...situat la inaltime...ofera o perspectiva unica asupra Veronei...Spuneam de memoria mea...chiar asa...de ce azi? Poate pentru ca se implinesc cinci luni de cand am haladuit ultima data pe aleile pustii, printre ruinele romane si fantanile arteziene...Mi-e dor de filele cartii, cu mirosul lor imbietor de hartie proaspat tiparita...de soarele cu dintisori deja (in luna lui Februarie...), de oamenii care se plimbau nestingheriti de probleme cotidiene (sau cel putin asa pareau), de fetele senine, care - fie ca te cunosteau sau nu - iti suradeau si-ti dadeau binete, de benzile pentru biciclisti (care, credeti sau nu? erau DOAR pentru ei), de ”dolce farniente”-le atat de greu - daca nu imposibil - de imitat oriunde altundeva, de via XX Settembre (pe unde mergeam mai mult in alergand, din cauza negrisorilor pusi pe afaceri necurate...) Sigur, orice loc frumos are ”intunericul” sau...dar asta nu-i stirbeste cu nimic frumusetea...Ba dimpotriva...Imi lipseste enorm farmecul de poveste cu iz romantic pe care il are centrul vechi...si cred ca stiu acum...seninatatea, lumina din priviri, generozitatea...rar intalnite in griul nostru caracteristic...ele imi lipsesc atat de mult, incat nu ma pot exprima in cuvinte...Si ce fac? Caut sa regasesc printre imagini senzatiile de atunci...si pastrez cu drag si sfintenie amintirile minunate care ma leaga prin fire pe cat de invizibile pe atat de puternice de mica mea lume din Verona!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu