”Fața lumii se schimbă

și noi odată cu ea. Avem o serie de ticuri și de gesturi noi, părem străini și ciudați (...) Tot mai des vezi pe stradă, la magazin, în ascensor, oameni care dau din cap, își răsucesc gâtul încet, cu o crispare de durere pe chip. Seamănă cu protagonistul din filmul ”The brain”: banditul interpretat de David Niven avea creierul atât de mare, încât capul îi cădea când pe dreapta, când pe stânga și uneori trebuia să-l sprijine cu mâna. Același lucru, dar din cauze mult mai puțin flatante, se întâmplă și omului de astăzi: șederea la calculator provoacă dureri în ceafă și nevoia de a-ți mișca gâtul ca nagâțul. Alte bizarerii: cei care, dotați cu un mic receptor în ureche, încep brusc să vorbească ”singuri” pe stradă, dând din mâini, cum pe vremuri făceau doar nebunii; scosul banilor ”din zid”, zaparea de pe un post de televiziune pe altul, fără să ai răgaz pentru niciunul, dar pierzând minute întregi cu defilarea; statul la volan, în cozile de la semafor, cu privirea goală, pierdută. În genere, privirea goală este semnul distinctiv al omului modern. Se vede că acolo înăuntru NU MAI E NIMENI.” (Ioana Pârvulescu - Întoarcere în secolul 21)

O carte în care-ți regăsești, povestită în detaliu, viața de zi cu zi. Pagini care îți dezvăluie cu umor trist obiceiuri, nimicuri însemnate, bizarerii, trebuințe, zgomote, facturi, sâcâială, îmbrânceli, vecini binevoitori, într-un cuvânt NORMALITATEA noastră...

”Trăiesc ce mi se îngăduie”, spune autoarea. ”Și, deși e viața mea aici, nu vred că există vreo pagină care să-mi aparțină numai mie.”

Eu aș spune că vremurile ne trăiesc (nemeritat de mult), fie că vrem sau nu să ne identificăm cu ele. Ne strâng ca niște haine cu câteva măsuri mai mici (pe care nu le putem refuza), ne sufocă, ne paralizează, ne anihilează ca oameni. Dar...ridendo castigat mores!

Vineri, toamna,

lumea ia forma unei castane și se rostogolește pe patul de frunze ruginii, fără să-i pese de probleme și griji...E momentul când nici picăturile de ploaie, nici croncănitul sfidător al ciorilor, nici zâmbetul pieziș al frigului care pândește după colț nu pot opri dansul foșnitor al frunzelor. Simfonia de culori curge impasibil, orele fug ușor nehotărâte, începe să miroasă dulce-amărui a mere coapte, a fum, a melancolie, a trecere, a cuvinte nespuse...

Și lumea toată-i o castană prinsă într-un ornament șic de toamnă...

http://www.youtube.com/watch?v=VZMD_2RZrm4&feature=related,

Bergman*s ”Summer with Monika” - a must see

 

Harry.
Monika.
19 - el.
17 - ea.
Vară.
Mare.
Liniște.
Nepăsare.

Zâmbete.

Speranță.

Inconștiență.
Curaj.
Pasiune.
Un copil - June.
Familii.
Dezechilibru.
Trădare.
Revoltă.
Abandon.
Resemnare. . .

Leapșa muzicală

Cum Ioana nu se dezminte nici de data asta (și ce bine îmi pare!) și mă pricopsește cu o nouă leapșă - așa, de lunea - iată ce am reușit să adun de prin sertărașele cu muzică la păstrare:

1.Numește o formație sau un cântăreț care nu-ți vine să crezi că ți-a plăcut când erai mai tânăr.

Depeche Mode - nu doar că mi-au plăcut, dar am avut un întreg outfit upgradat potrivit trend-ului ”depeche-ist”. Sunt sigură că vă mai amintiți bocancii cu plăcuță și tricourile lălâi cu Dave:-) Unde mai pui că s-au ”născut” - ca formație - în același an cu mine. Și nu pot să nu vă împărtășesc un secret: Enjoy the silence încă îmi mai place...

2. Numește o formație sau un cântăreț pe care o/îl urai în tinerețe și pe care acum o/îl adori.

 Madonna - n-am prea avut-o la inimă, deși ulterior m-a convins că merită. Pot să vă spun pe loc trei melodii ”All by myself”, ”Cherish”, ”Take a bow” pe care le-aș asculta și reasculta non stop. A nu se interpreta că acum aș fi vreun fan înrăit al Madonnei. Admir însă nonconformismul și profesionalismul acestei cântărețe ”spectacol” (cum îmi place mie să-i spun).

3. Numește o formație sau un cântăreț care a trecut testul timpului, care îți place de la început și până acum.

 Am să numesc trei: Abba, Beatles, Queen - pentru că sunt formațiile familiei mele. Toate sunt iubiri vechi - de ABBA îmi amintesc încă din fragedă pruncie, mama fiind îndrăgostită de ei. Mai am și acum prin cutii casetele audio. La liceu, Mădălina Dumitrache - colegă de clasă - mi-a împărtășit pasiunea (făceam schimb de piese și deja discutam despre cele mai puțin cunoscute, ”Money, money”, ”Fernando”, etc. părându-ni-se ”expirate”). Beatles erau preferații tatălui meu, care obișnuia să mă liniștească cu ”Obladi, oblada”, iar Queen e formația moștenită (inclusiv posterele, pentru o bună perioadă de vreme) de la Ionuț, fratele meu mai mare. 

Așadar, cu siguranță am să îmbătrânesc fericită ascultându-le muzica, adaptată în funcție de stare. 

4. Numește un cântec căruia nu-i poți rezista și te apucă bâțâiala sau datul din picioare.

Am anticipat! Obladi, oblada (acum ascult și...dansez cu laptopul prin casă:D) 

5. Numește un album de pe care îți place să asculți fiecare melodie.

Queen - "A night at the Opera" şi "A kind of magic" (nu mă pot opri doar la un singur album). 

6. Numește o formație sau un cântăreț de care ești atât de sătul încât îți dorești să nu mai auzi în veci de ea/el.

 N-aş fi vrut să răspund la itemul ăsta...pentru că lista e foarte lungă şi compusă - în mare parte - din autohtoni, precum PepeSalamuriClejaniMinuniFuegiGuţi cu al lor neam manelist, pe care i-aş trimite să cânte la alte mese... 

7. Numește o formație sau un cântăreț pe care partenerul tău sau prietenii o/îl adoră și tu nu-l poți suferi.

Nu e cazul. În general, preferinţele noastre sunt apropiate. 

8. Cover-ul tău preferat.

Somethin' Stupid - Nicole Kidman & Robbie Williams. Absolut special!

9. Cântecul sau formația preferată în secunda asta.

Someone like you - Adele 

Cam asta a fost..(mulţumiri Ioanei!) Sunt curioasă cum arată leapşa voastră muzicală. Andreea, Ovi, Carmina - ce ziceţi? 

Praga în imagini și cuvinte...mici (part 3)

A treia parte (și ultima) a incursiunii în orașul de aur se dorește a fi o plimbare de voie, fără obiective țintă. Un mers agale, care să presupunem că pornește de pe Charles Bridge, pod al artiștilor, unde turiștii se pot bucura de prezența trupelor jazz improvizate ad hoc, de lumina divină (indiferent de oră!), de suveniruri mii (de toate formele, facturile și culorile). Pe pod se întâlnesc zilnic și conviețuiesc armonios tablouri, schițe, magneței, fluturi, buburuze, lănțișoare, cercei, chilipiruri... (kitsch-ul e în elementul său, dar are un farmec aparte). A, și mai e ceva - o prezență permanentă: AGLOMERAȚIA (la anumite ore suportabilă, de neînvins aproape în mijlocul zilei și seara). Bine, mai sus-amintita este o constantă a vieții praghezilor (cred că e chiar o povară!). 

Pe pod pot fi admirate cele 30 de statui care-l străjuiesc de-o parte și de cealaltă, majoritatea în stil (ați ghicit) baroc, construite inițial pe la 1700, în prezent regăsindu-se doar copii ale originalelor. Atmosfera boemă, senzația de libertate nestudiată afișată de turiști și localnici laolaltă fac din Charles Bridge un loc special, care nu trebuie sub nicio formă ocolit. După ce am zâmbit frumos la poze, am privit prin obiectiv și am imortalizat tot ce ni s-a părut spectaculos, am ales să ne relaxăm (pentru aproximativ 50 de minute) la bordul unuia dintre vasele de croazieră. Al nostru s-a numit pompos Regina. Turul oferă o privire de ansamblu asupra orașului - catedrale, poduri, turnuri defilând elegant, ca la paradă - și poate fi extrem de plăcut mai ales dacă vremea e binevoitoare. 

Revenind la sol, ne continuăm periplul pe străduțele întortocheate, cu intenția de a ajunge la Ceasul astronomic. Suntem ușor grăbite pentru că am vrea să prindem ora exactă și să nu ratăm spectacolul oferit de marionetele din turn, dar asta nu înseamnă că nu găsim puțin timp pentru magazinele de bijuterii. Nu poți pleca din Praga fără măcar un pandantiv, un cerceluș, un inel cu...granate. Divers fațetate, șlefuite sau nu, cu monturi interesante și originale, pietricelele sclipesc rubiniu în vitrine, invitându-ne să le privim. Acum începe greul: se lasă cu probat, întrebat, negociat...într-un final - cumpărat:-) Încântate peste poate de noile achiziții, ne dezlipim cu greu de magazinașele vinovate și alergăm cât ne țin picioarele spre Old Town Square. Vă amintiți? Ceasul astronomic.

 

Instalat în 1410, este al treilea cel mai vechi ceas din lume și singurul care încă mai funcționează. Mecanismul său este alcătuit din trei componente: prima reprezintă poziția Soarelui și a Lunii pe cer și arată diferite detalii legate de astronomie, a doua - ”Plimbarea apostolilor” - indică, după cum spune și denumirea, figurile acestora și alte sculpturi (cea mai cunoscută fiind  întruchiparea Morții, redată printr-un schelet) și a treia este formată dintr-un cerc cu medalioane reprezentând lunile anului. La fel de renumit este și turnul Ceasului, mai ales pentru priveliștea superbă pe care o oferă. Extrem de aglomerat (parcă am mai folosit cuvântul ăsta!!), de nerecomandat la ore de vârf, urcarea în turn este, totuși, un must - do. La ore fixe, piața geme de lumea dornică de spectacol (marionetele își încep dansul, trompetele întâmpină cu emfază, în cele patru zări, noua oră, blitz-urile clicăie neîncetat, unii aplaudă, alții izbucnesc în urale...) Sunt momente cu adevărat speciale!

Și pentru că tot suntem la înălțime, Turnul Petrin (de pe dealul cu același nume) - la care se ajunge cu funicularul (de la stația Ujezd) - o copie mai mică a Eiffel-ului - nu se lasă mai prejos în a dezvălui  privitorilor imagini copleșitoare. Cum am urcat în turn e altă poveste...În funcție de preferințe, spaime, fobii, intenții de a face mișcare și de a anihila efectele delicateselor pragheze, se poate urca fie cu liftul, fie pe scări. Ultima variantă mi s-a părut cea mai bună. Și mi-a mai plăcut ceva: scările erau în așa fel concepute încât cei care urcau nu se puteau întâlni cu persoanele care coborau, evitându-se astfel busculadele. 

Ce mai oferă dealul Petrin? Grădina de trandafiri, îmbătătoare, Casa oglinzilor - labirintul (care a rămas pentru următoarea vizită, pentru că era o coadă uriașă la intrare), o cascadă (și ea amânată, pentru că nu am descoperit-o în timp util).

Promiteam în partea a 2-a a serialului ”Praga în imagini și cuvinte...mici” și puțină istorie. Piața Wenceslas (Václavské náměstí) - de al cărei nume este strâns legată ”revoluția de catifea” (sametova revolúcia) - mișcarea pacifistă prin care partidul comunist din Cehoslovacia a pierdut monopolul puterii - merită câteva rânduri. Nu mai puțin de 15.000 de studenți cehi au participat la revoluție. Sună cunoscut, nu? Denumirea picturală, aproape prietenoasă, aș zice, provine de la caracterul non-violent al demonstrațiilor, evenimentul fiind cunoscut și ca ”revoluția blândă” .

Actualmente dominată de Muzeul Național, Piața Wenceslas este, de fapt, un bulevard uriaș, paradis al împătimiților de cumpărături (de- o parte și de altă aflându-se cele mai renumite reprezentanțe) și al gurmanzilor (restaurantele șic întrecându-se în oferte și...spectacole). Vă amintiți târgul făcut cu fetele - seara barocă versus shopping, nu? E lesne de imaginat că am făcut un tur (de forță pentru mine) prin cele mai și cele mai...magazine (care nu se mai terminau). Dacă vreți detalii despre prețuri, avantaje & dezavantaje, oferte, reduceri, culori, mărfuri, vă dau numărul de telefon al Andreei (expertă în shopping și pasionată ferventă). Eu rămân la baroc, cu mărturisirea că un anume magazin mi-a furat și mie inima- pe numele lui MANUFAKTURA - din fericire prezent și la noi (fie, vă dau link, să mă înțelegeți mai bine -  www.manufaktura.ro). 

Din multitudinea de oferte, noi am ales restaurantul tradițional, Pasticka, ( http://www.pasticka.cz/) și l-am notat cu 10 pentru mâncarea delicioasă, spectacolul medieval oferit la intrare și serviciile impecabile.La plecare nu am uitat să marcăm România pe harta destinată celor care i-au trecut pragul (o idee tare faină).

Foarte drăguță este și Terasa ”La tramvai” (știu, avem și noi una) aflată chiar în mijlocul pieței.

Și, dacă tot a venit vorba de mijloace de transport, fără nicio legătură însă cu mâncarea, mulțumirile mele veșnice se îndreaptă către celebrul tramvai numărul 9 (îl ridic, pe această cale, la rangul de obiectiv turistic!). Din față hotelului Olsanska (a cărui pronunție -încă o enigmă - aduce nițel cu ”oșanca”), sus-numitul ne livra cu promptitudine exact în centrul minunat al orașului.

Dacă au mai rămas lucruri nepovestite, este pentru că am trăit extrem de intens experiența Praga și, sincer, nici nu știu ce m-a impresionat cel mai mult...obiectivele turistice atent recomandate de prieteni, cunoștințe, agenții, etc. sau străduțele cuminți, neumblate, clădirile zvelte, speciale, no-name, străduța cu semafor (soră mai îngustă a Străzii Sforii din Brașov), dalele, spiritul de hoinăreală...

Pentru mine Praga a devenit mai mult decât un oraș, (coincidență sau nu!) un prag al călătoriilor mele, care face diferența între locurile frumoase (muulte la număr) și locurile de suflet (mai restrânse) prin care am avut șansa să trec până în prezent!

Praga în imagini și cuvinte...mici (part 2)

De Casa Dansatoare ne-am despărțit cu greu (am tot pozat-o din toate unghiurile), însă întâlnirea cu următoarea clădire - Teatrul Național - ne-a consolat. Narodni divadlo reprezintă un adevărat simbol cultural al praghezilor, cele trei ansambluri care îl compun (operă, teatru, balet) oferind în fiecare stagiune spectacole diverse, de foarte bună calitate. Don Giovanni (W.A. Mozart), The Seagull (A. Cehov) și Cinderella (S. Prokofiev) fac parte din repertoriul curent al teatrului, alături de alte titluri la fel de sonore. Pentru turiști, Teatrul Național înseamnă și un important punct de reper, noi avându-l permanent în vedere, în raport cu celelalte obiective turistice. În ceea ce privește arhitectura, teatrul oferă la rându-i un adevărat spectacol, etalându-și cu mândrie cupola aurită, vizibilă în zilele însorite din aproape orice zonă a Pragăi.
 
Cu ocazia următoarei mele vizite în capitala cehă, voi avea - cu siguranță - bilet la operă. Din nefericire, Festivalul Verdi urma să se desfășoare în zilele imediat următoare plecării mele. Dar e un semn, cum îmi place să spun, că trebuie să revin!  Și ca să poposesc într-o zonă care-mi face deosebită plăcere, anume sfera culturală, vă voi mărturisi că Praga m-a surprins plăcut, având o intensă viață artistică. În majoritatea catedralelor muzeu (pe care le voi prezenta curând) au loc zilnic concerte de muzică clasică, repertoriul ales aparținând epocii baroce (cu predilecție) și clasicismului. Nu puteam să lipsesc de la un astfel de eveniment. Dacă încă din prima zi am fost asaltată cu diverse broșuri de prezentare ale manifestărilor artistice și eram într-o oarecare imposibilitate fizică de a le onora, selecția s-a făcut simplu: am primit un fluturaș care anunța nici mai mult, nici mai puțin decât o seară barocă (operă & dans). Cum relativ recent am descoperit acest nou drum pe care încerc să merg (sfera barocului în operă), nu mi-a fost greu să mă hotărăsc. O mică problemă am întâmpinat cu fetele, dar, după scurte negocieri (baroc versus shopping next day), totul s-a rezolvat mai mult decât mulțumitor.

Iată-ne deci confortabil instalate în curtea unui vechi palat Clam - Gallas Palace pe numele lui, savurând olfactiv, vizual și auditiv un spectacol special creat cu ocazia evenimentului Carnevale Praha. Barocul a fost la el acasă, J.B. Lully, M. Marais, G.F. Handel, G. Bononcini, A.Vivaldi completându-se unii pe alții într-o feerie sonoră. Dacă amintesc și lumănările parfumate, șampania, decorul (simplu, însă de efect) sunt sigură că desăvârșesc atmosfera. Cei direct interesați pot afla mai multe detalii accesând următorul site http://www.carnevale.cz/.
După cum spuneam mai sus, catedralele și bisericile ocupă un loc important în conturarea impresiilor pragheze. Am să încep prezentarea celor mai renumite cu preferata mea:

 1. Biserica Fecioarei din Tyn sau, mai simplu, Biserica Tyn (Týnský Chrám) - domină o parte a Pieței Vechi (Old Town Square), cele două turnuri ale sale putând fi văzute de pretutindeni. Exteriorul gotic și interiorul de factură barocă fac din această biserică o veritabilă bijuterie, impresionantă atât în lumina zilei, cât și seara. La o privire mai atentă, se poate observa asimetria celor două turnuri, caracteristică stilului arhitectural gotic, asimetrie ce reprezintă masculinul (Adam) și femininul (Eva).

2. În imediata sa vecinătate se află Catedrala Sfântul Nicolae (St. Nicholas), una dintre cele mai frumoase catedrale în stil baroc. Melomanii probabil știu deja că W.A. Mozart a însuflețit orga din acest lăcaș, pe parcursul șederii sale în Praga.









3. Sts Cyril and Methodius Church este o altă prezență grandioasă care trebuie neapărat vizitată. M-a impresionat interiorul baroc, copleșitor, preocuparea excesivă pentru detaliu, spectaculozitatea. Gardul grădinii care o înconjoară este decorat cu statui întruchipând îngeri.












De aici ne îndreptăm pașii către cartierul evreiesc, liniștit, cu un aer ușor trist, dominat de Sinagoga spaniolă.

The Spanish Synagogue este specială, interiorul său fiind meticulos elaborat, în stilul islamic policrom, cu detalii aurite.
Cartierul evreiesc - simbol al oamenilor și al timpurilor - păstrează neștirbit aerul de legendă conferit de reprezentanții săi, precum Rabbi Löw, dar și de influența sa neîndoielnică asupra artei și culturii europene. Importante în acest sens sunt și numele lui Franz Kafka și  Max Brod.

Statuia lui Kafka atrage turiștii ca mierea, fiind o adevărată provocare să-i poți face o poză înainte de a fi ”invadată”, fie că i se agață de picioare, fie că se așează la baza postamentului...
Jaroslav Rona, creatorul acestei sculpturi, spune că a avut ca sursă de inspirație însăși lucrarea lui Kafka  "Description of a Struggle".









Comunitatea evreiască a fost una dintre cele mai semnificative din Bohemia înainte de Holocaust.

Cartierul din Praga este singurul care nu a fost distrus în timpul acestuia. Scurta incursiune prin istoria acestor oameni se poate finaliza cu vizitarea Cimitirului evreiesc. Recunosc că nu am avut starea necesară unei astfel de vizite, mai ales că, așa cum am spus, întreaga atmosferă din cartierul evreiesc mi s-a părut tristă, dureroasă, dar demnă. Așa ca ei...



Despre istorie, poduri, turnuri, piețe, străduțe lăturalnice, restaurante și magazine vă povestesc în detaliu în partea a 3-a. Pe curând!








 

Praga în imagini și cuvinte...mici (part 1)

Un loc unic și special prin culoarea de poveste cu aer medieval, cu dale pietruite la tot pasul pe care mai răsună parcă și acum condurii domnițelor, cu străduțe minuscule și întortocheate pe care (deși pare incredibil) n-ai cum să te rătăcești, pentru că toate dau într-o piață mai mare, de unde poți ieși ușor la lumină, Praga surprinde permanent. Este generoasă cu toate gusturile, etalând, cu eleganță și rafinament deloc ostentativ, comori nebănuite. Istoria este la ea acasă, peste 4000 de obiective turistice, mai mult sau mai puțin amintite în ghidurile de specialitate, așteptând să fie descoperite. Fascinant este că fiecare clădire pe lângă care te poartă pașii (pentru că da, Praga este, eminamente, un oraș de promenadă!) are propria poveste, astfel că te trezești întrebând: ce reprezintă clădirea din dreapta?, în timp ce ea nu este neapărat gazda vreunei instituții, ci doar poartă peste vreme povestea familiei care a locuit-o în trecut. Vă invit, așadar, într-o incursiune prin Praga, așa cum mi s-a dezvăluit mie în cele câteva zile cât i-am fost musafir.

Dacă, în timp ce împachetam bagajul, trăgând cu ochiul la prognoza meteo și pe site-urile de călătorii - să nu care cumva să-mi scape vreun detaliu despre vacanța ideală în capitala Cehiei - aveam deja un plan destul de clar (aș putea spune ca la carte chiar) în minte, ajunsă acolo totul s-a legat, pur și simplu. Recunosc, am avut ajutoare de nădejde, cel puțin la fel de bine pregătite ca și mine, cu lecțiile sârguincios făcute (materiale printate de la Irina citire, cărțulii, idei, păreri ale împătimiților Pragăi, etc). Imediat ce am ajuns, am pornit într-un tur al orașului cu un ghid - metodă după care, sincer, nu mă dau în vânt, fiind o rebelă în dorința mea de a descoperi singurică fiecare străduță. Trebuie să admit că ne-a fost de un real folos, pentru că nebuloasa de clădiri, obiective, must-see-uri s-a ordonat pe dată, formându-ne deja o nouă strategie de abordare, în funcție de cartiere. Iată ce am surprins în goana de trei ore prin Praga. 

Apetitul fiindu-ne deja deschis, am hotărât să descindem la castelul praghez (Praszky hrad). Construit în secolul al IX-lea, actualmente reședința oficială a președintelui, districtul castelului cuprinde poate cele mai spectaculoase obiective turistice ale Pragăi, aici regăsindu-se Catedrala St. Vitus - copleșitoare - , Biserica Sfântul Gheorghe - care găzduiește colecția de artă bohemiană a Galeriei Naționale, faimoasa alee Golden Lane (Strada din Aur), străjuită de căsuțele miniaturale ale negustorilor secolului al XVI-lea. Dar să le luăm pe rând: Catedrala St. Vitus, remarcabilă prin arhitectura inedită în stil gotic, specifică secolului al XIV-lea, este decorată la exterior cu scene și figuri grotești, vizibile de la sol, în interior vitraliile oferind un spectacol unic, ce nu trebuie ratat. Catedrala găzduiește mormintele regilor Bohemiei, fiiind cea mai importantă și vastă din întreaga țară.

Basilica Sfântul Gheorghe (Bazilika Sv. Jiří) - prezență austeră a pieței - a fost fondată de Vratislaus I al Bohemiei, în 920. Fațada barocă datează din secolul al 17-lea. Capela gotică dedicată Ludmilei de Bohemia și moaștele regilor Vratislav și Boleslaus II se regăsesc aici.  În prezent, bazilica găzduiește colecția de artă bohemiană a Galeriei Naționale pragheze și servește drept sală de concert.

Minunata alee Golden Lane (Zlata Ulicka) nu trebuie ratată, spectacolul oferit de cele 14 căsuțe miniaturale rămase fiind parcă desprins din poveștile cu pitici. Construite inițial cu un scop practic, acum ele reprezintă o artă în sine - în stil manierist -. La numărul 22 a locuit pentru o perioadă și scriitorul Franz Kafka - într-o căsuță albastră, specială prin simplitatea-i. Această străduță este, în același timp, paradisul amatorilor de suveniruri, care se pot aproviziona cu păpușele, marionete, magneți pictați manual, căni, obiecte din lemn și câte și mai câte.
Intrarea în palat amintește de celebrul Buckingham, deși este mai puțin spectaculoasă; același aer solemn le înfrățește, precum și seriozitatea de neclintit a gărzilor.

Un loc aparte îl reprezintă mănăstirea Loreta construită în 1626-1627 de Giovanni Battista Orsi la dorința Katerinei Lobkovicz.
În drumul nostru către acest obiectiv, am intrat în câteva magazine unde am fost plăcut surprinse de amabilitatea localnicilor (într-unul dintre ele am probat pălării pe săturate și am plecat cu...bomboane din partea vânzătoarei, în altul, după ce am cumpărat câteva obiecte drăguțe, ne-am amuzat copios de ”Romanian bye” - vânzătorul insistând să afle cum să ne spună ”la revedere” în...română).

Plimbarea a continuat pe străduțele șerpuitoare, care urcă și coboară ca într-un carusel fascinant.

Puțin obosite, am luat tramvaiul 22 către Casa dansatoare (Dancing House, Dancing Building sau Ginger & Fred (Tančící dům) - concepută de arhitectul ceh Vlado Milunić, în cooperare cu arhitectul american Frank Gehry și finalizată în 1996. Absolut specială, casa le este dedicată celor doi dansatori, Fred Astaire și Ginger Rogers, încadrându-se perfect în combinația de stiluri baroc, gotic, art nouveau. Actualmente, clădirea este sediu de birouri. Mucaliții o mai numesc și ”Casa bețivă” (The drunk house).

Pentru că simt că se aglomerează impresiile despre Praga, m-am decis să le prezint pe rând. Suficient pentru azi, periplul praghez continuă în postările următoare :-) Vă las în compania imaginilor!