Anul în care viața s-a desfășurat online (sau) cum am petrecut sfârșitul normalității - ar putea foarte bine să fie titluri de film sau carte. În schimb, sunt simplă realitate. Anul în care îmbrățișările au fost interzise, viața a dat examenul de admitere către spațiul virtual, oamenii au devenit simple statistici, pendulând între (fals) pozitiv și (fals) negativ, relațiile s-au acutizat în nepăsare, egoism, grotesc și urâciune, spitalele s-au umplut până la refuz de noua plagă a secolului (ciuma a fost nimic, la viața ei!), toate acestea pe un dezechilibru politic, economic, financiar mai prezent ca oricând.
Cum supraviețuiești unui atare haos, care nu a venit la pachet cu instrucțiuni de folosire? Este un salt în gol? Este un timp mort la scara unei vieți din ce în ce mai pline de timpi morți? Este o desanguinare a unei lumi al cărei sânge ducea încet, dar sigur, către septicemie? Este vreun plus, pe care, în orbirea noastră, nu-l întrezărim acum? Este un joc de-a supraviețuirea, un fel de scapă cine poate? Un război al nervilor? Cine/ce ne poate salva?
Probabil doar lumina din noi.
