E tardi...

 De doua zile plutesc...nu ma regasesc, nu-mi dau seama daca e vis sau o gluma macabra...Oricat m-as feri, nu pot sa nu ma intreb "De ce?" Raspunsul  (dureros de sincer) - pentru ca nu-ti imaginezi ALTFEL....este singurul mod prin care stii sa comunici, sa exprimi, sa respiri, sa traiesti. Nimic din lumea asta nu-ti este de ajuns. Nu mai conteaza repetitiile fara sfarsit, orele petrecute  in fata pianului, deznadejdea ca nu-ti "iese" filajul perfect, ca instrumentul asta - atat de fragil si capricios -  nu vrea pur si simplu sa raspunda, ca esti din carne si nu din lemn sau mai stiu eu din ce alt material, ca nu poti vibra tot timpul "virtuoz" cand sufletul ti-e bolnav, cand gurile rele dau tarcoale si foarfeca precum Harpiile, cand, vrei nu vrei, trebuie sa te confrunti cu lucrurile marunte, dar atat de presante, ale vietii. "Stralucirea" trebuie hranita, ea are nevoie de confort, de sprijin, de alinare, de incurajare...Un lucru este cert: nu poti lupta singur, nu poti cladi, nu poti bucura, nu poti convinge pe goliciune si uraciune sufleteasca...Si e normal sa te ratacesti, sa te abati de la drumul cel bun, sa cazi, sa te lovesti, sa urli cu indarjire...

Cine sa te auda??

Pentru Roxana e prea tarziu....

”Bergman” mood...

Sunt racită și, ca de obicei, îmi gasesc alinare în cărți și filme...”Autumn sonata” a completat cu succes cura de Coldrex Maxgrip, Sinupret, ceaideteicumiereșilămâie..Coincidență sau nu, Bergman mă însoțește doar în momente de slăbiciune fizică și, fie, să admitem, în cele de preaplin sufletesc...Filmele lui sunt atât de dureroase încât funcționează ca anestezicul...îți paralizează propria suferință, te doboară efectiv....Privești prin perdeaua deasă de lacrimi, murmuri înciudat, pe tine, pe lume, pe propriile poveri (reale sau nu), deschizi ochii maaari și încerci să cuprinzi în ei totul, așa cum e el, fragmentat, ciobit, imperfect....Te joci de-a magicianul, sufli peste bucățile de suflet inerte și le trezești la viață, sau, dimpotrivă, tai felii de tăcere, bucurii mute, cuvintenerostite...”Autumn sonata” e o alee măturată de vânt, golită de pași, pustiită de zgomote, părăsită de zâmbete...Frunzele au plecat cuminți din calea furtunii, s-au ascuns în cotloanele întunecate ale hazardului...de furia ploii. Da...Plouă mărunt și susținut cu hohote, cu ură, cu iubire- cine mai știe? - cu vieți devastate, rupte, ca niște haine vechi, rămase mici, cu frustrări, cu reproșuri, cu indignare...Totul curge, învolburat, inexorabil....

Trist.TRIST.t - r-i-s-t....

Intre Gilles Apap, Mozart si râsul unei viori...

Nu mi-a plăcut niciodată să încartiruiesc într-o părere, evident subiectivă, muzica, indiferent cărui stil, cărei epoci, cărui compozitor sau cărei interpretare ar aparține...Apare eterna intrebare..cui servește ea, în slujba cui ființează, cui se adresează? Un lucru este cert: muzica instigă, dezinhibă, alină, exhibă....Tovarăș de nădejde de-a lungul vremurilor, a servit drept manifest, revoltă mocnită (sau nu), născându-se, de cele mai multe ori, ca un răspuns... Orice epocă are muzica ei, afirmație care sună, din ce în ce mai des, peiorativ...Sau, altfel spus, orice epocă are muzica pe care o merită...

Revenind la Apap și la a sa cadenză, trebuie să recunosc că este de mare efect, într-un moment în care, în muzică, s-a cam spus tot (sau, cel puțin așa se crede)...El demonstrează că posibilitățile de abordare a poate celui mai mare clasic rămân, încă, infinite. Despre virtuozitatea interpretului n-aș vrea să vorbesc (deși e o condiție sine-qua-non în reușita unor astfel de subtilități).

Preț de câteva minute, ascultăm râsul unei viori...Apap zâmbește romantic, ca un trubadur al zilelor noastre (a se citi folkist), face un salt într-un foxtrot scurt, pentru a ateriza în cizme de cowboy într-un ”saloon”de sfârșit de secol...Ritmurile irlandeze fac o adâncă reverență în stilul lui ”Lord of the Dance”... In minutul 5 se încinge deja o horă....pentru ca, ulterior să glumească, efectiv, cu publicul....Vioara ”râde” hâtru...Revenirea gen menuet si finalul ”tipic”, ne reamintesc de unde a plecat:)) 

Cred că Mozart însuși s-ar fi amuzat copios!!! 

Personal, mi se pare îndrăzneț, nebun, fascinant, EXCELENT!!!

VOUĂ?

http://www.youtube.com/watch?v=VmjGDBWZZFw

Viata e un teatru trist...

imi spun, parafrazand poezia ”Actorul”, cand vad cum ”micimea” cuprinde oameni mari...Ca o caracatita, inghite tot, fara exceptie, si mandrie si nume si...VIATA...Oamenii ”mor” sub ochii nostri, cu buna stiinta, infranti de propria pasiune careia i-au inchinat ani, obligati sa se prostitueze (la PROPRIU!!!) pentru bani...E grotesc, incredibil, jignitor...Asta e raspata in final?? Pensii de mizerie, actori adusi in pragul nebuniei, ale caror reactii nu se mai incadreaza sub semnul firescului?? Din pacate, nu se pot detasa dupa ”spectacol”...pentru ca isi traiesc propriul ”show”, al carui decor e confectionat din privatiuni, suferinte, boala, vulgaritate, tristete...Se expun in cele mai crunte ipostaze si ”braveaza”, flirteaza primejdios cu ridicolul si isi asuma sentimente pe care nu le au, plang neputincios in emisiuni prime-time, refuza sa inteleaga ce li se intampla....
R.I.P sufletele marilor nostri actori!

In loc de concluzie...poezia lui Adrian Paunescu:
”O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viaţa e un teatru trist.

Actorul a ieşit în stradă,
Să-şi cumpere ceva salam,
Era în haine de paradă,
Ca Voievod peste un neam.

Printre maşini, printre tramvaie
Actorul se grăbea firesc
Urma să vină-un nor de ploaie
Perucile se dezlipesc.

Şi când s-a aşezat la coadă
Cu paloş, mantie şi scut
Deodată oamenii din stradă
Ca Voievod l-au cunoscut.

S-au dat deoparte cu sfială
Mulţimea toată murmura
Văzându-i hainele de gală
Să ne trăieşti Măria-Ta!

Republicani, mă rog, cu toţii
Descoperiseră alt mod
De-a da cuvânt la noi emoţii
Şi se-nchinau la Voievod.

Dar ploaia a venit deodată
Şi ei văzând cu ochii lor
Întreaga-i faţă demachiată
I-au aruncat un fel de plată:
Lăsaţi-l dracu', e-un actor.

O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viaţa e un teatru trist. ( http://www.youtube.com/watch?v=b4-0AfJKcIU&feature=related )

Frigul este un domn cu ochelari fumurii

nu cred că frigul este reversul căldurii
ci este un domn distins cu papion
costum la două rânduri şi joben
întotdeauna are ochelari fumurii

induce o temperatură scăzută
şi apare acoperit de mister
din aburii de azot
pare un vulpoi bătrân
are gesturi largi delicate
chiar şi atunci când
îţi înfinge ghearele sub coaste

dacă atinge cu mănuşile o inimă
o congelează şi o admiră
stoarsă de vlagă
ca şi viaţa golită de efecte speciale
nu aşteaptă să moară de tot
o conservă moleculă cu moleculă
şi o expune ca pe un trofeu
un fel de floare de toamnă
presată între pojghiţa nopţilor” ( Ioan Barb)

Istanbul - universul pestrit

Am amanat in mod special postarea mea despre orasul deliciilor culinare, vizuale, traditionale, in speranta ca, decantandu-se, imi va fi mai usor sa le aduc la lumina...

Incursiunea mea in lumea de poveste a demarat cu vizita la Moscheea Albastra, Haja Sophia si Topkapi. Nefiind pentru prima data in Turcia, nu m-a surprins ritualul din moschee (descaltat, acoperit, camuflat...). Cu toate astea, eram atat de furata de mozaicul albastru, de candelabre, de vitralii, de razele soarelui rasfrante pe covor ca intr-un evantai magic, incat nu mi-am dat seama cand am pasit in zona interzisa femeilor (din dorinta de a poza un detaliu).Am fost pe loc admonestata, mi-am cerut ”european” scuze si am iesit spasita din spatiul cu pricina. Ce sa zic? Cu tot respectul pentru traditie si religie, habotnicia (cu toate formele ei) anuleaza farmecul si puritatea locului...Sa ramanem, totusi, in zona de poveste...Tot ”cartierul” SultanAhmet” este intesat pana la refuz de turisti si localnici, galagiosi, pestriti, pusi pe fel de fel de afaceri...Printre cele mai frumoase repere istorice ale Istanbulului misuna tarabe portabile cu bucati de pepene (delicios pe o vreme insorita), porumb fiert sau copt (dupa gust), covrigi cu susan si tot felul de alte seminte, acadele, mere trase in zahar, etc...Nici la capitolul suveniruri turcii nu stau rau...vederile, ochisorii specifici aducatori de noroc, moscheele miniaturale, si tot felul de nimicuri pe care nici nu mi le mai amintesc iti taie calea permanent... Cum as putea sa uit pisicile vorbitoare, torcatoare, prietenoase, gata oricand sa se muleze pe piciorul turistilor, implorand putina atentie. Am declarat Istanbulul casa lor...

Despre salvari, esarfe de casmir cu ciucurasi, genti, articole din piele, inele oversized, cercei aidoma, colorati, clinchenitori, ademenitori, bratari zornaitoare pentru toate gusturile, coliere baroce, impletituri filigranate din aur de toate culorile, diamante ochioase, pietre semi sau ”foarte” pretioase:-) nu poate sa povesteasca mai cu foc decat renumitul Grand Bazaar. Aici negocierea este cuvantul de ordine, vanzatorii simtindu-se de-a dreptul ofensati daca nu intampina oarecare piedici in a-si vinde marfa la pretul cerut initial. Evident ca ochii mi-au cazut pe un inel al carui pret mi-a fost total inaccesibil chiar si dupa negocieri...mai precis, cu toata bunavointa, il puteam obtine la exorbitantul pret de 2500 euro. OK, next time:)) Recunosc, era absolut special, de la montura, piatra, fatete...Hmm...

Abordarile vanzatorilor m-au surprins la fiecare stand in parte. Deja cunoscutele ”Where are you from”-uri? erau completate de fraze in romana debitate dintr-o suflare: ”CefacibineHagiPopescuFilipescuIordanescu”...Asta era varianta standard pentru cumparatorii de origine romana:)) Minus: insistenta cu care te inconjurau de fiecare data cand iti manifestai cea mai mica forma de interes vizual asupra marfii...Sufocant!

Parcurile din Istanbul au cam aceeasi soarta - de bazar in aer liber. Am traversat Otopark, m-am bucurat de zgomotele copilariei, am ras cu lacrimi de un puisor de turc (de maxim 2 anisori) care imita ritualul rugaciunii...Stiu, n-ar fi trebuit, dar imaginea era hilara (imaginati-va o mogaldeata cu funduletul in aer si capsorul lipit de iarba si veti intelege ce vreau sa spun), am incercat sa stau pe o banca (tentativa zadarnicita de un localnic dornic de conversatie...)

Deliciosul ”Tavuk Gogsu” merita un loc special...L-am descoperit la sfatul unei prietene si n-as putea spune ca este cel mai bun dar este, in mod cert, cel mai interesant ”dulce” pe care l-am savurat pana acum (are in compozitie fasii din piept de pui). Trebuie neaparat incercat. Daca ar fi sa ma lansez intr-un ”laudatio” la adresa bucatariei turcesti n-as reusi sa epuizez subiectul si cu siguranta as fi nedreapta...Cataif, Turkish delight (varianta in lb.engleza a celebrului ”rahat”), serbet, baclavale, saraigli, ”mierosenii” ,cum le alint eu generic, iti lasa gura apa doar la simpla trecere in revista...Gata, deci, cu mancarea, ca mi se face foame...
Piata Taksim, zona in care am locuit, e pitoreasca...iti iau ochii vitrinele colorate, targurile ad-hoc, hotelurile, din nou tarabele si reclamele, etc. Un punct de atractie al acestei piete il constituie tramvaiul ”usor”, care merge ”la pas”, nedezmintindu-si numele:)) Poti cobori oriunde ti se pare mai tentant...Spre exemplu la ”Pehlivan”(nu stiu daca sensul e acelasi:-)), pentru o delicatesa turceasca, sau la magazinele cu ”zdranganici” pentru un shopping rapid și nu foarte costisitor;)

Ultima, dar nu cea de pe urma, imagine fixata pe retina-mi este Marea Marmara, cu ambarcatiunile ei minunate si cu clipocirile lenese, linistite, de doamna atotstapanitoare. In Istanbul toate drumurile duc la mare, dupa cum am constatat chiar din prima zi (prin infimele cunostinte de turca (ale mele) si de engleza (ale lor) dar printr-un limbaj comun, al semnelor). Nu gasesc relaxare mai mare decat sa stau pe malul apei si sa ascult valurile lovindu-se de pietre...Timp de 5 zile am fost fericita...Pana si conservatorul (unde am avut treaba) era situat in preajma apei. Minunat!

In sprijinul celor povestite, propun si cateva imagini, cu speranta ca am reusit sa surprind macar putin din farmecul acestui oras ”must see” 

Copiii betoanelor cenusii...

M-am trezit purtată de amintiri pe Șoseaua Olteniței 142, ”ulița” copilăriei mele. I-am revăzut într-o secundă pe toți partenerii mei de joacă: Rică (partenerul meu de năzbâtii), Rodica de la 4, cu puzderia de frați, Cati și Cristi (vecinii mei de palier),  Nicu și mulți alții, care se adunau ciorchine în curtea blocului. Mi-e dor de toate jocurile mai mult sau mai puțin ”ortodoxe”-  deja celebrul ”lapte gros”, ”Uliul și porumbeii (încă mai țin minte refrenul ”Ineluș învârtecuș, ghici pe ce deget te-am pus?”), ”Fața” (nu știu câți dintre noi pronunțam atunci corect ”V-ați ascunselea”:), ”Rațele și vânătorii”, ”Țară, țară, vrem ostași” (pe ăsta nu-l agream în mod special, din cauza vânătăilor persistente cu care mă pricopseam invariabil!), ”Castelul” (ascundeam pietre ”plate” pe sub mașinile vecinilor, ca să ne fie mai ușor la construit), ”Țările” (am iubit jocul ăsta...De câte ori trebuia să aleg, spuneam Chile. Cred că toți copiii râvneau la țărișoara mea. În orice caz, o reprezentam cu atâta mândrie....pentru că mă fascina rezonanța).Cele mai sus prezentate erau jocurile de teren. Puteam să fim și pașnici - de obicei spre seară - .”Flori, fete sau băieți” ne aduna pe treptele scărilor de bloc, până începeau să apară pe la balcoane capete de părinți îngrijorați. Era momentul tânguierilor și al ”maistaupuțiiinteroooooggg”-urilor.....Nu ne lăsam foarte ușor....În zilele mai puțin însorite aveam și ”elasticul”, joc în care, de cele mai multe ori îmi prindeam picioarele și mă alegeam cu julituri severe:D

Un moment extrem de important în viața noastră l-a reprezentat apariția muntelui...Știu că sună ciudat dar, într-adevăr, a venit ”muntele la Mahomed”. Era plină vară când un grup de muncitori l-a înălțat. Din momentul respectiv totul s-a raportat la munte. Nu prea mai existau jocuri în afara lui. A fost mare tristețe când mormanul de nisip a dispărut....Ne-am consolat ușor, însă, cu parcul....Zvonul că o să-l avem în curând circula de multă vreme și e drept că nimeni nu mai credea. Dar, miracolul s-a produs. Peste noapte au apărut niște ”învârtitori”, un tobogan, un balansoar si vreo 2 leagăne....Toate verzi....Păi asta însemna, deja, un fel de ”Magicland”...Bucuria a ținut direct proporțional cu ”rezistența” ”jucăriilor” amintite....Au mai rămas câteva fiare ruginite, ca niște carii....Maidanul mai răsună si acum, dacă pleci puțin urechea....deși pustiu. Copiii de azi nu mai știu să se joace...Sunt foarte tristă să-i văd din ce în ce mai indiferenți la ceea ce nouă ni se părea minunat....N-aveam atâtea opțiuni dar...sufletul, cred eu, este - sau ar trebui să fie - același.....

Și mai erau și ”deliciile” CIP - bomboanele din cutiuța rotundă -, praful de oranjadă la plic (verde și cu niste buline portocalii; instrucțiunile de consum erau puțin adaptate, în sensul că, în loc de apă, se dizolva direct în gură), bomboanele cubaneze (niciodată nu mi-a fost clară denumirea asta....aveam mereu în cap bomboane cu....ceva!), ”stinse” cu Cico/Brifcor/Tec - fratele lor mai mare, de după revoluție...

Generația ”optzecistă” a crescut în ritmul ei, fără LCD-uri, plasme, tehnologii HI-FI, CD-uri...(făceam cozi întregi pentru casete cu muzică bună și diverse ”trocuri” pentru formațiile preferate). Apropo de ”schimburi”, erau la mare trecere surprizele de la guma Turbo și cartonașele cu fotbaliști (în special printre băieți). Revenind....N-aveam Internetul, dar aveam cărțile, n-aveam play-stations și jocuri virtuale, de strategie,dar aveam libertatea de a ne consuma ”live” energia, n-aveam televizoare sofisticate, dar aveam desene prețioase, pentru că erau prea puține...., n-aveam vacanțe luxuriante, dar ne aveam unii pe alții și ni se părea că timpul zboară, atâta vreme cât eram împreună....

Așa am fost noi....copiii betoanelor cenușii....

Dacă vă regăsiți, în vreun fel, în rândurile de mai sus, împrospătați-mi, vă rog, memoria, cu peripețiile voastre.

O zi relaxanta...

Ieri dimineata, de teama caniculei, m-am lasat convinsa de ”necesitatea” unui drum la mall. Motivele sunt varii, in afara de cel deja mentionat, printre altele aflandu-se la loc de mare cinste un anume magazin care avea anumite produse (doar in acest mall) si in care devenise deja ”must” sa ajungem. Da, zic sa ajungem ca doar nu va imaginati ca porneam haladuiala de una singura sau, si mai grav, la propunerea mea...Asadar, ne-am intalnit cuminti (eu si Andreea, cine altcineva?) pe peronul statiei de metrou Unirii si ne-am lansat - terment deloc aleatoriu si deplasat - in cucerirea mall-ului. E drept, asta-i punctul meu de vedere...Pentru Andreea a fost doar o incalzire de vreo...5 ore, daca nu calculez aici si ”Sex and the city 2”. Dar sa nu anticipez.. Asadar, orice shopping care tine la eticheta incepe cu o escala, unde in alta parte decat la ”Starbucks”(apropo, noile ceaiuri sunt tentante raau si absolut delicioase). Cu forte proaspete am dat o raita prin magazinele de la parter, fara prea mari sorti de izbanda...Pur si simplu nepotriviri de caracter, atat intre pantofii cu pietricele probati de Andreea, cat si intre sandalutele extraplate enervant de albe, pe care le-as fi luat acasa (desi tocmai ma pricopsisem cu doua perechi surate de-ale lor, nu mai tarziu de vineri). Sa ma bantuie cumva vreun sindrom de ”pantofodependenta”? Hmm....ma cam suspectez...
Pe de alta parte, nu stiu voua, dar mie shoppingul imi provoaca o stare de rontaiala (ca sa nu spun foame) extrema. Si, cum ultimul etaj al oricarui loc de pierzanie (a se citi mall) zgandareste pana si cele mai stoice simturi, cu doza aferenta de vinovatie ca am tradat cauza (dieta), cu promisiunile de Zumba vesnica si ”doar de data asta”, iata-ne comod instalate in fata unei portii generoase de ”lasagna”....Am fost decente: am stropit-o doar cu limonada:)...Spasite, ne-am facut ”siesta” prin diverse reprezentante, asteptand cuminti filmul. N-am reusit sa va spun ca, in pendularea ametitoare printre etajele mall-ului, ne-a lovit brusc ”Sex and the city2” (cum tot ne propuseseram de ceva vreme sa-l vedem, am profitat de ocazie si nu ne-a parut rau deloc: fainut si relaxant, filmul merita ”savurat” neaparat cu o prietena sau mai multe!)
Cam asa s-a desfasurat ziua mea de duminica....usoara ca un fulg (noroc ca am avut incaltari comode), relaxanta, girlish, stylish, ”funny-ish”....
Multumesc, Andreea, ”shopaddicteda” mea preferata!

Dac-as fi fost...

....un anotimp...as fi fost primavara


...o lună... as fi fost martie, cu toate capriciile ei cu tot:-)


...o zi a săptămânii... as fi fost vineri, promisiune a sfarsitului relaxant de saptamana....


...o parte a zilei... as fi fost seara, moment al bilantului si al cufundarii in vis....


...un animal marin... as fi fost un delfin...


...un animal de uscat... as fi fost un caine...


...o virtute... hmm...as fi fost intelepciunea (spre care tind si in realitate:)


...o planetă... as fi fost planeta oamenilor BUNI....(poate o sa existe vreodata!, in gandul meu este...)
 
...un lichid... as fi fost apa de izvor...

...o piatră... as fi fost un diamant

...un metal... as fi fost otel

...o pasăre... as fi fost o privighetoare

...o plantă... as fi fost o salcie romantica....

...o stare a vremii...as fi fost furtuna....

...un instrument muzical... as fi fost, probabil, pian...

...un sentiment... as fi fost iubirea...

...un sunet... as fi fost fosnetul frunzelor...

...un cântec...as fi fost "Vocaliza" lui Rachmaninov
 http://www.youtube.com/watch?v=gERptKVcxTM

...un film... as fi fost, fara rezerve, "La vita e bella":  (Buon giorno, principessa!)

...un serial... as fi fost..."Ally Mcbeal":-)

...un oraş...as fi fost Londra...

...un gust... as fi fost dulce amaruie...ca gustul de migdale....

...o aromă.... as fi fost parfumul teilor infloriti

...o culoare...as fi fost verde crud sau albastru infinit (mi-e imposibil sa ma decid!)

...un material... as fi fost matase...

...o parte a corpului... as fi fost creierul

...un drog... as fi fost opium...

...un accesoriu... as fi fost o pereche de cercei "baroci":-))

...o expresie a feței... as fi fost surasul...

...o materie... as fi fost muzica...

...un personaj din desene animate.... as fi fost, probabil, Jerry:-))

...un număr... as fi fost 3

...o maşină... as fi fost o masina de cusut...

 ...o haină...as fi fost un pulover de casmir....

... un cocktail...as fi fost Fresh Mint....

Scuze ca am piedut ”cocktail-ul” pe drum...(l-am adaugat la sfarsit). Multumesc, Ioana!

”Doua femei la Praga” - Juan Jose Millas

Se presupune ca acum o sa incerc o mica recenzie...Gresit! Incerc sa-mi adun gandurile, sa le grupez, sa le dau un sens (dac-or avea vreunul!), sa ma recompun. Mi-a placut mult ”elogiul stangii”...: cum ar fi sa ne folosim doar partea stanga....astfel incat sa fim obligati sa o constientizam...Ne suntem de ajuns asa...previzibili, rutinati, incartiruiti in pasul de defilare al normalitatii, realului, cotidianului? Cum ar fi o viata altfel? Cum ar fi sa aprinzi aragazul cu mana stanga, sa scrii, sa pictezi, sa cosi, sa mananci, sa gandesti cu partea stanga - emisfera cu totul noua si neexploatata? Care e granita dintre realitate si vis? Cine spune ca cele doua dimensiuni nu se intrepatrund? Suntem sau nu un intreg, cu tot ceea ce presupune el? Suntem unul/una sau mai multi? Ne ”locuim” sau suntem ”locuiti”? Ne stim, ne intelegem, ne acceptam dezgoliti, fata in fata cu dorintele, spaimele, angoasele noastre? Purtam masti - conventie, ne exprimam cum vrem sau cum trebuie (pana unde merge ”trebuiele”, apropo)?
Mi-ar placea ca si postarea mea sa fie ”stangace”, usor ambigua, nehotarata, fara verdicte alb/negru, cu puternice nuante de gri...
S-o las totusi, pe Maria Jose sa va convinga: ”Dupa ce am intors problema pe toate partile, pana la urma m-am hotarat sa ma folosesc, pe ascuns, de partea stanga la treburile pe care le faceam de obicei cu dreapta. Asa ca intr-o zi, cand a sunat ceasul, l-am oprit cu mana stanga si l-am trantit pe jos, din greseala. Pe urma m-am spalat pe dinti cu stanga, am facut dus si m-am spalat pe cap fara sa ma ajut deloc de mana dreapta si m-am intors in dormitor extenuata, incredintandu-le degetelor mainii stangi obositoarea sarcina de a inchide nasturii de la camasa, in timp ce dreptei i-a revenit sarcina de a fi mana de sprijin. Nu trecuse nici o ora de cand incepusem actiunea de ocupare a laturii mele goale si deja vedeam lucrurile altfel.”

Suntem ciudati si intortochiati, obscuri sau senini, duali prin definitie, fascinanti in complexitatea simplitatii noastre, aidoma stradutelor din Praga.....

Muzica, versurile si....eu :)

“Folosind numele cântecelor unui singur artist (sau unei singure trupe) răspundeti la întrebările de mai jos. Nu puteți să folosiți cantărețul/trupa folosită de mine și ar fi de preferat să încercati să nu repetati cantecele…”

Pick Your Artist:  Barbra Streisand

Are you a male or female?
I am woman

Describe Yourself :
A funny girl

How do you feel?
Free again

Describe where you currently live:
On a clear day you can see forever


If you could go anywhere, where would you go?
Somewhere over the rainbow

Your favorite form of transportation:
You*ll never walk alone

Your best friend?
All that I want

You and your best friend are:
One voice

What’s the weather like?
Here comes the sun again

Favorite time of day:
Lazy afternoon

If your life was a TV show what would it be called?
Back to Broadway

What is life to you?
Sweet inspiration

Your relationship:
The way we were 

Your fear:
Left in the dark

What is the best advice you have to give?
Make your own kind of music 

Thought for the day:
Happy days are here again

My motto:
Love is the answer

Multumiri Ioanei pentru ”leapsa” (o idee foarte draguta, care m-a pus putin in incurcatura. Sunt infinite posibilitati de raspuns!) 

Martisor...

cu iz de Arghezi..., flori de mucigai, Zdreanta, Cantec de adormit Mizura, amurg, fosnet de frunze uscate, livada nesfarsita, scoala care-i poarta numele, copiii....mobila grea - complice -, scrinul cu foile pe jumatate scrise, tocul intepenit in calimara...aroma inconfundabila de vechi, de praf, de nuci, de maini aspre de bunica...Si mai e si ceasul...care ticaie prelung...solemn...asezat...(nu se grabeste)...Parchetul scartaie artagos, putin deranjat de prezentele curioase, aerul de afara se-nvolbureaza in perdea....ma trec fiorii....Si ma trezesc in curtea cu pietris...si ma indrept spre ”Zdreanta”....Dar nu mai e...(i-a ramas doar casuta)...Il caut in zumzetul albinelor, imi ascut nervos auzul sa-i simt prezenta....Ma surprind recitand cu glas sovaitor...ca o litanie....
”Nu ii fie de deochi,
Ce frumoasa-i fara ochi!
Tivul pleoapelor se coase-n
Ferfenite de matase.
De cand s-a uitat in stele
I s-a prins bezna de ele.
Dintr-un lunecus cu pana
I s-a-ncondeiat spranceana.
E tot pana care scrie
Fluturii din papadie.
A luat gura ei tipar
Parca de la nenufar:
Ce i-a spus visul ascuns
De-a soptit si i-a raspuns?
Nu-s’cu cine seamana
Ca ii pare geamana:
O sa ma silesc sa caut
A ghici pe nai si flaut.
Intre perine si paturi
Mana-i sta pe-aici, pe-alaturi.
Pune-i degetare
Cate-o sarutare.
Umbla-ncet, ia-i mana-ncet,
Muta-i-o incet,
Sa nu se destepte …
Si-n cuprinsul palmii drepte,
De zantai de marte,
Pune-i martisor o carte” (Frageda).

”Un geniu ne spune la revedere”....

(preluare de pe www.nordlitera.ro)

"Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipa ca nu
sunt decât o papusa de
cârpa si
mi-ar oferi în dar o bucatica de viata,

probabil ca n-as spune tot ce
gândesc, desi în definitiv as putea sa gândesc
tot ce spun. As da
valoare
lucrurilor marunte, dar nu pentru ce
valoreaza ele, ci mai curând
pentru
ceea ce ele semnifica. As dormi mai putin si
as încerca sa visez mai mult;
de-abia acum înteleg ca pentru fiecare minut
în care închidem ochii
pierdem
saizeci de secunde de lumina. As merge în
timp ce altii ar sta pe loc, as
ramâne treaz în timp ce toti ceilalti ar dormi.
As asculta în timp ce
altii
ar vorbi si, Doamne, cum m-as bucura de
savoarea unei înghetate de
ciocolata!

Daca Dumnezeu m-ar omeni cu o farâma de
viata, m-ar împinge de la spate
în
bataia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui
nu doar corpul, ci si
sufletul.
Doamne, daca eu as avea o inima, mi-as
scrie ura pe un cub de gheata si
as
astepta ca soarele sa-l topeasca. As picta pe
stele, cu un vis al lui
Van
Gogh, un poem de Benedetti si o serenada
de Serrat pe care as oferi Lunii.
As uda trandafirii cu lacrimile mele ca sa pot
simti durerea spinilor si
sarutul de culoarea carnii al petalelor proaspete.

Doamne, daca as putea primi o farâma de
viata... n-as lasa sa treaca
nici
macar o zi fara sa le spun oamenilor ce
iubesc, ca îi iubesc. As
convinge
fiecare femeie si fiecare barbat ca la ei tin cel
mai mult si as trai
îndragostit de iubire. Barbatilor le-as dovedi
cât de mult gresesc
atunci
când cred ca nu trebuie sa se mai
îndragosteasca atunci când
îmbatrânesc,
fara sa stie ca ei îmbatrânesc tocmai pentru
ca înceteaza a se mai
îndragosti. Unui copil i-as face cadou o
pereche de aripi, dar l-as
lasa sa
învete singur a zbura. Pe cei batrâni i-as
învata ca moartea nu vine o data
cu vârsta, ci o data cu uitarea. În fond, si eu
am învatat de la oameni
atâtea lucruri... Am învatat ca toata lumea
vrea sa traiasca pe vârful unui
munte, fara sa stie ca adevarata fericire este
felul în care urci
pantele
abrupte spre vârf. Am învatat ca ori de câte
ori un nou nascut prinde cu
pumnul lui mic, pentru prima oara, degetul
mare al tatalui sau, îl tine
strâns pentru totdeauna.

Am învatat ca doar un om are dreptul sa se
mire când vede un om cazut, dar
de fapt ar trebui sa întinda mâna sa-l ajute
sa se ridice. Sunt o
multime de
alte lucruri pe care as putea sa le învat de la
voi, desi, realmente, multe
nu îmi mai vor servi la nimic, fiindca atunci
când ma vor pune la
pastrare
în acea cutie eu voi fi murit deja.

GABRIEL GARCIA MARQUEZ".
(Trad. George Cusnarencu)

EVENING BELLS....

Am primit deunazi linkul pe care, la randu-mi, il postez: http://www.youtube.com/watch?v=FIte6b7Ntg0..

N-ar fi prima data cand, in fata muzicii, cuvintele sunt pustiite de sens...Pot doar sa spun ca nu ma pot opri sa ascult si sa plang....Mi se perinda prin minte imagini, culori, amintiri si simt, fizic, cum mi se taie respiratia. As vrea sa incremenesc clipa, sa  ma contopesc cu infinitul de senzatii pe care nu ti-e dat sa le traiesti decat (probabil) de cateva ori in viata....

Gustati ABSOLUTUL prin potiuni concentrate de sunet si simtire... Restul....e TACERE....

Leapsa ”lecturistica”...de la Ioana preluare:)

1. Cand cititi, pentru a marca locul unde ati ramas cu lectura, folositi semne de carte sau indoiti paginile?

Imi sunt atat de dragi cartile, incat nu-mi permit sa le ”ranesc” (au si ele simtire, sunt sigura!). Cat despre semnele de carte...am o gama vasta...demna (sau nu) de notiune...respectiv, bilete RATB, cartele de metrou, bucatele de hartie, post-it-uri (dar deja evoluam!), pixuri, nasturi, agrafe,etc...A nu se deduce din cele mai sus expuse ca nu detin si semne de carte ”veritabile”, numai ca..nu-mi amintesc pe unde le las... Unul, in mod special, mi-e foarte drag (l-am primit cadou din Turcia de la o fosta colega de facultate, Corina. Are un imprimeu special, e foarte ”ochios”. Acum e parasit, saracutul, in ”Imaginea inconstienta a corpului” - F. Dolto...Fug sa-l recuperez!!

2. Ati primit in ultimul timp o carte drept cadou si daca "da" care a fost aceasta?

Din pacate nu, dar nu-s trista, pentru ca imi place sa-mi aleg singura ”prietenele”, in functie de starea mea de spirit, de preferinte...Ultimele achizitii sunt ”Gluma” - M. Kundera si ”Jurnalul unui an prost”- J.M. Coetzee (ambele excelente)...Si totusi, acum imi amintesc ca, de ziua mea, (pot sa folosesc ”ultimul timp” dupa propria-mi perceptie, nu ?) am primit o carte care m-a incantat prin candoare si atmosfera speciala: ”Fata cu cercel de perla”(trebuie sa recunosc ca a venit la pachet cu un set de perlute absolut minunate, pe care ”Marguerite ”din mine le adoraaaa!!! - nb.Faust - Gounod). Multumesc, Andreea!

3. Cititi in baie?

Hmm....rar carti! Reviste, brosuri si alte prospecte... da:-)

4. V-ati gandit vreodata sa scrieti o carte si daca "da" care ar fi fost aceasta?

Cochetez cu ideea de cand ma stiu...Imi este foarte drag jocul de-a cuvintele si nu duc lipsa de idei. De aici insa pana la a scrie o carte, distanta e mare...Nu am inca experienta si ”maturitatea” necesare sa ”prind” in insectar - coerent si suficient de convingator - ”fluturii” care-si urmeaza zborul primavaratic si neintrerupt prin mintea mea....De ce sa-i tulbur? Frumusetea consta tocmai in faptul ca sunt liberi...

5.Ce credeti despre colectiile de carte de la noi?

O idee buna in esenta...Am insa cateva rezerve, care tin de ”culturalizarea in masa”....vezi postarea mea ”Romania citeste, frate!”

6. Care este cartea preferata?

Intrebare ”cliseu”...de care ma feresc intotdeauna, pe cat posibil, din dorinta de a nu fi nedreapta.... Fiecare carte vorbeste...Important e sa asculti!

Si totusi...in topul preferintelor mele se afla un ”clasic” (cum altfel?) - Dostoievski, cu a sa biblie ”Fratii Karamazov”.

Ma simt deja vinovata (pentru singura nominalizare!) asa ca ma grabesc spre urmatoarea intrebare...

7. Va place sa recititi unele carti si care ar fi acestea?

Am presimtit ca exista o legatura intre intrebarile 6 si 7 :D....Deloc intamplator, ”Fratii Karamazov” e mereu recitita, regandita, reintegrata, redigerata, re-memorata (anumite pasaje, desigur!)

In vacantele copilariei obisnuiam sa recitesc ”La Medeleni” probabil pentru calmul si familiaritatea specifice scriiturii. Simteam deja mirosul gutuilor si gustul de dulceata din ”cheseaua” copiilor...In plus, Monica, Olguta si Danut erau prietenii mei, doar am crescut impreuna:)!

8. Ce parere ati avea de o intalnire cu autorii cartilor pe care le apreciati si ce le-ati spune?

Prefer sa calatoresc prin lumea propusa de autori in cartile lor...Si ei sunt oameni, pana la urma, ...si uneori pot aparea surprize... Pe de alta parte, cei care SCRIU au atingerea divinului, pe care e imposibil sa nu o ”simti”, daca ai sansa de a te afla in preajma lor chiar si pentru cateva clipe. Asadar....discutabil!

9. Va place sa vorbiti despre ceea ce cititi si cu cine?

Cu drag! Imi place sa vorbesc in primul rand cu mine despre anumite carti care imi marcheaza trecerea - realmente! Sunt mereu dornica sa impartasesc ”miracolele”lecturii....(sunt si usor exaltata in sensul asta! Noroc ca sunt inteleasa:)) Sau cel putin asa-mi place sa sper!

10. Care sunt motivele care va determina sa alegeti o carte pe care sa o cititi?

Autorul, titlul, mirosul, starea mea, editura(uneori) si alti ”n” factori, nu neaparat in ordinea prezentata:)

11. Care credeti ca este o lectura "obligatorie", o carte pe care cineva trebuie sa o citeasca?

Imi asum riscul de a sufoca lumea cu ”Fratii Karamazov”. Merita!!! e o ”moarte” frumoasa si mareata! Pe cuvant de impatimit!!!

12. Care este locul preferat pentru lectura?

Oriunde imi pot crea o oaza a mea, cu liniste, calm, caldura (neaparat!), un ceai, arome speciale...Utopic vorbind.

Importanta insa e lectura. Daca ma captiveaza, putin importa locul....

13. Cand cititi ascultati muzica sau lecturati in liniste?

Cartile au propria muzica....”Prietenele” mele nu sunt mute....striga, rad, plang, canta, fredoneaza, se agita, implora, nu-mi place sa le bruiez...

14. Vi s-a intamplat sa cititi carti in format electronic?

Da, insa, cu riscul de a parea demodata, prefer cartile materiale, ”vii”, ”rasfoibile”, cu miros... Cititul imi antreneaza toate simturile si atunci...e putin frustrant sa nu le pot atinge/simti concret.

15. Cititi numai carti cumparate sau si pe cele care sunt imprumutate?

Indiferent de sursa, citesc cu acelasi nesat si cu aceeasi ”nebunie”. Daca insa fac pasiuni (si daaaa, se cam intampla!!!), prefer sa stiu ca intr-un coltisor din casa mea ma asteapta ”linistite” si ”fidele”.

16. O carte este pentru mine...Cum ati descrie o carte?

Un univers...(da, stiu, cliseu!)....dar e UNIVERSUL MEU!! (m-am salvat:)

Se pare ca ”leapsa” a luat sfarsit...Deja ma obisnuisem...si trebuie sa recunosc ca mi-a placut!

Multumesc, Ioana pentru ”stafeta”! Sper sa ”se ia” si de la mine mai departe. Carmina, Andreea? Ce ziceti?:)

Pact cu...mine

Mi-e foarte dor de mine...Incerc de multa vreme sa ma regasesc si fac pasi timizi in intampinarea-mi...Mi-e dor sa ma primesc cu bratele deschise, sa ma ingadui, sa gresesc, sa nu fiu perfecta (si nici macar sa nu ma straduiesc), sa ma ascult onest, sa ma privesc in fata fara sclipici si fond de ten, fara amabilitati rostite doar asa....sa-mi vorbesc (si sa ma si aud), sa-mi potrivesc mersul la ritmul meu si nu la cel al lumii de care ma tot agat....Sa-mi simt bataile inimii si sa le stiu intelege, sa-mi intorc viata pagina cu pagina, sa-mi dau ragaz, nu termen limita...sa traiesc!!

M-am hotarat: de azi continuu ”odiseea” spre mine...(n-am abandonat-o, de fapt, niciodata...Am fost doar intr-o scurta pauza!)