cu iz de Arghezi..., flori de mucigai, Zdreanta, Cantec de adormit Mizura, amurg, fosnet de frunze uscate, livada nesfarsita, scoala care-i poarta numele, copiii....mobila grea - complice -, scrinul cu foile pe jumatate scrise, tocul intepenit in calimara...aroma inconfundabila de vechi, de praf, de nuci, de maini aspre de bunica...Si mai e si ceasul...care ticaie prelung...solemn...asezat...(nu se grabeste)...Parchetul scartaie artagos, putin deranjat de prezentele curioase, aerul de afara se-nvolbureaza in perdea....ma trec fiorii....Si ma trezesc in curtea cu pietris...si ma indrept spre ”Zdreanta”....Dar nu mai e...(i-a ramas doar casuta)...Il caut in zumzetul albinelor, imi ascut nervos auzul sa-i simt prezenta....Ma surprind recitand cu glas sovaitor...ca o litanie....
”Nu ii fie de deochi,
Ce frumoasa-i fara ochi!
Tivul pleoapelor se coase-n
Ferfenite de matase.
De cand s-a uitat in stele
I s-a prins bezna de ele.
Dintr-un lunecus cu pana
I s-a-ncondeiat spranceana.
E tot pana care scrie
Fluturii din papadie.
A luat gura ei tipar
Parca de la nenufar:
Ce i-a spus visul ascuns
De-a soptit si i-a raspuns?
Nu-s’cu cine seamana
Ca ii pare geamana:
O sa ma silesc sa caut
A ghici pe nai si flaut.
Intre perine si paturi
Mana-i sta pe-aici, pe-alaturi.
Pune-i degetare
Cate-o sarutare.
Umbla-ncet, ia-i mana-ncet,
Muta-i-o incet,
Sa nu se destepte …
Si-n cuprinsul palmii drepte,
De zantai de marte,
Pune-i martisor o carte” (Frageda).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu