cu nume de Fornetti. Suna a reclama, insa e o imagine care ma urmareste de ieri...La Piata Unirii, in tumultul - deja ingrozitor dar tipic, din pacate - al strazilor din Bucuresti, era sa ma impiedic, literalmente, de un mosulet...Am incercat sa-l evit, sa-l depasesc...el insa era hotarat sa-si urmeze drumul ”testos”, in ciuda eforturilor mele disperate. Dar m-a dezarmat: era atat de preocupat de punguta lui din hartie colorata...O tinea cu sfintenie aproape si cu o atentie nemarginita. Din cand in cand musca incet cate o bucatica de pateu, pe care o molfaia cu pofta...Induiosator. Manca niste pateuri - luate cu cine stie cata truda - pateuri care pentru el insemnau ”hrana”, din asta moderna, din magazine ale caror nume probabil ca nici nu le poate pronunta. Pateuri....Ce poate fi atat de special? Oare de ce mi-au dat lacrimile?? Pateuri ”delicatesa” pentru o gura infometata, privata de multe, poate prea multe placeri, inghitituri mici dar hotarate din viata...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu