O zi ca toate zilele...

Sunt la birou, intr-o zi obisnuita, cu toate obiceiurile mele (muzica in surdina, facebook, partituri deschise la recitativ, o carte de frunzarit in pauze, o revista glossy pentru momentele fancy, iaurtul de baut cu visine si vanilie - 0.8% grasime - ca deee...am o silueta de modelat si aparat!) si incerc sa-mi adun gandurile zburatacite. Suna telefonul....cineva dintr-un birou alaturat preia legatura. "Ce bine", zic si reiau butonatul tastaturii (imi face bine "muzica" asta pacanit-tacanitoare...imi da un sentiment de siguranta, de importanta...de treaba...) In fine...ma uit intrebator si usor nostalgic la ochelarii mari de soare care se odihnesc intr-un colt langa "tona" de chei zornaitoare si mi se face un dor de duca...Bine, bine dar nu pot sa plec inca. Astept sa se faca macar doua...Abia atunci pot sa-mi iau zborul prin orasul incalzit si suprapopulat/poluat...Am in plan o oprire la libraria din colt de la Kogalniceanu, o adevarata oaza... cu miros de cerneala, de tipar, de levantica (probabil parfumul vanzatoarei sau al vreunei cliente)...Ma simt deja mai bine, desi usor visatoare (e manifestarea mea fireasca in fata rafturilor pline de carti...De fapt, una dintre ele. Sunt momente in care am un sentiment pios de resemnare, de admiratie nedisimulata, de foame - la propriu. Depinde pe ce-mi cad ochii. Sunt romane pe care le-as devora pe loc, asezata pe dusumea, printre cutii, altele pe care le-as duce acasa si le-as savura in liniste...Greu de explicat dar cu siguranta de inteles pentru impatimiti...Ies din librarie si claxoanele/ sirenele ambulantei, plus un grup de pusti galagiosoteribilistosmeKeri - ce se gratulau "primat" - ma trezesc din reverie si-mi amintesc ca ma aflu in intersectia de la Izvor - unde risti sa te transformi in stana de piatra asteptand schimbarea culorii semaforului...(Cand, in sfarsit, fericit ca e VEEERDE, purcezi a traversa, ghinion: trebuie sa te opresti la jumatate - pe pod, pentru cunoscatori - ca, raspuns coooorect: e VEEEERDE dar de data asta pentru masini!) Imi reiau, ascultatoare, asteptarea, simtind cum se itesc radacinile din talpa sandalei.....Normal, am timp sa si visez....Ma trezeste puhoiul din spate care se napusteste fioros spre gura de metrou. Sunt purtata de val....S-a dus poezia, imi zic si ma scotocesc grabit prin geanta, portofel, sa fie oare buzunar??? dupa cartela...Uite ca vine si metroul...Ma grabesc sa-l prind (nu de alta dar nu pot fi sigura cand apare urmatorul si mai am cateva lucruri de rezolvat dupa-amiaza...)