duminică, 3 iulie 2011

”A thousand splendid suns” sau ”Splendida cetate a celor o mie de sori”

Recunosc că, deși sceptică inițial, din cauza publicității și a titulaturii de ”best seller” (o fixație pe care o am din copilărie...ori de câte ori citeam ceva la modă, sfârșind prin a fi dezamăgită...Din păcate, asociez reclama excesivă și cititul ”în masă” cu o literatură nu neapărat de cea mai bună calitate, ci facilă, comercială, relaxantă, ”de vacanță”. Oare de ce Tolstoi nu a avut nevoie de mărci înregistrate și alte blabla-uri ca să convingă? Aceasta este întrebarea. Din fericire, însă, la polul opus se află scriitorii contemporani care sunt într-adevăr de excepție și au șansa de a fi promovați, pe merit. Și uite cum, citind cele două romane ale lui Khaled Hosseini (”Vânătorii de zmeie” și ”Splendida cetate a celor o mie de sori”), care ambele se bucură de aprecierea ”New York Times BESTSELLER”, îmi schimb părerea despre influența publicității și mă plec umil în fața ei! Pentru Khaled Hosseini și al său condei, ”de o mie de ori”!!), am descoperit cu enormă bucurie unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit în ultimul timp, despre care nu pot să spun mai mult decât că este impecabil scris, cuprinzând în el toate tarele și suferințele unui popor (încă) destul de necunoscut multora, exprimate prin intermediul unei captivante povești de dragoste...”Splendida cetate a celor o mie de sori” descrie viața cutremurătoare a două femei, Mariam și Laila, provenind din medii extrem de diferite, al căror drum se intersectează, ele devenind mai mult decât prietene, mamă și fiică. Am trăit atât de intens nedreptățile la care au fost supuse de lumea obtuză în care erau obligate să viețuiască, l-am urât din tot sufletul pe Rasheed - soțul lor, crud, imund, închistat -, m-am sufocat în ”burqa” impusă de canoanele Kabulului, privind lumea printr-o fâșie tăiată în dreptul ochilor, am plâns împreună cu Laila când a citit scrisoarea adresată lui Mariam de către tatăl ei: ”Și pe tine te visez, Mariam jo. Mi-e dor de tine. Mi-e dor de sunetul vocii tale, de râsul tău. Mi-e dor de vremurile în care îți citeam și de toate partidele noastre de pescuit. Îți mai amintești cum pescuiam noi amândoi? Ai fost o fiică bună, Mariam jo, și nu pot să mă gândesc la tine fără să mă încerce rușinea și părerile de rău. Părerile de rău...Când vine vorba de tine, Mariam jo, sunt la fel de adânci ca oceanele. Ce tată crud ți-am fost, cum te-am lipsit de toate lucrurile care ți se cuveneau. Și de ce? Ca să nu-mi pierd reputația?Cât de puțin contează toate aceste lucruri acum, după toate pierderile pe care l-am suferit, după toate ororile pe care le-am văzut în războiul acesta blestemat.(...) Tatăl tău care nu te-a meritat, Jalil”, am închis ochii de neputință și disperare când Laila și-a pierdut părinții în mijlocul unei explozii, m-am revoltat mut împotriva loviturilor crunte, bestiale - pe care nicio minte omenească nu și le poate imagina - la care erau supuse Laila și Mariam de autoritatea masculină supremă, nemernicul de Rasheed, am citit cu rasuflarea tăiată ororile pe care talibanii le propovăduiau spre binele națiunii, am trăit cu frenezie alături de Laila momentul reîntâlnirii cu Tariq, dragostea ei din copilărie...
Trebuie să recunosc că paragraful care urmează a fost citit printre lacrimi (pe care nu le-am putut opri mult timp după ce am închis cartea):
”Laila se uită la Mariam, care înfășoară fâșiile de stofă pe capul păpușii. În câțiva ani, această fetiță va fi o femeie care nu va cere niciodată prea mult de la viață, care nu va împovăra pe nimeni niciodată, care nu se va plânge niciodată de faptul că are și ea regrete, dezamăgiri, vise care i-au fost călcate în picioare. O femeie care va fi ca o piatră de râu, îndurându-le pe toate fără să se plângă; tăria ei nu va fi măcinată, ci șlefuită de tumultul care va trece peste ea. Laila vede deja ceva în ochii acestei fetițe, ceva înrădăcinat adânc în sufletul ei, ceva pe care nici Rasheed, nici talibanii nu vor reuși să îl distrugă. Ceva la fel de tare și de neclintit ca un bloc de calcar. Ceva care, până la urmă, va duce la condamnarea ei și la salvarea Lailei.” 

3 comentarii:

Ioana spunea...

Bine ai revenit, e tare frumoasa noua tema a blogului!

Mi-ai luat-o inainte cu recenzia cartii asteia minunate, dar voi scrie si eu cat de curand despre ea. Am devenit fan infocat Khaled Hosseini dupa numai o carte, "Splendida cetate..." :-)

angela spunea...

Multumesc mult, Ioana:-) Astept cu interes si parerea ta si nu rata ”Vanatorii de zmeie” (promit sa revin cu o mica recenzie si despre ea).
O saptamana plina de inspiratie!

nic's spunea...

Într-adevăr, o carte extraordinară.. mă bucur foarte mult că l-am descoperit pe Khaled Hosseini, desi am avut o mică reticenţă atunci când mi-a fost recomandat!