Dor de copilărie...

de cărțile cu miros special de ”Arta grafică”, de creioanele colorate, de plastilina buclucașă - din care o infimă bucățică ajungea, nu mă întrebați cum, în păr, de zumzăitul coridoarelor, de Castelul, elasticul, coarda, Flori, fete...., de celebra oranjadă (despre care cu siguranță am mai scris), de cofetăria de la parterul blocului care avea cea mai bună prăjitură cartof ever, de surprizele de la gumă, de uniforma al cărei cordon mă punea în dificultate în fiecare dimineață, de codițele împletite și de bilele asortate, de colegi (mulți dintre ei acum părinți), de toropeala atât de plăcută după o zi de joacă nebună, de genunchii juliți (”semne de bună purtare” cum le spunea bunica), de plimbările nesfărșite cu Alina (pe care, peste ani, am pierdut-o), de Orășelul și Palatul Copiilor, de Carmina (N.B. Carmina Tenera), de taberele la Năvodari și Moeciu, de pasta de ”caracatiță”, de discoteca în aer liber. Mi-e atât de dor încât pierd ordinea în care s-au petrecut. Le retrăiesc însă mereu, cu aceeași intensitate, de parcă mi s-au întâmplat acum pentru prima oară. 

Cu drag, copilăriei mele!